Peter Hurley ne spune, insa, la pas, din Sapanta, pana-n Bucuresti, povestea magica a Romaniei. Facand un drum ca un pelerinaj, un irlandez descopera la hotarul dintre Occident si Orient, chiar rostul vietii lui aici. “Descopera Romania cu Peter Hurley” nu este doar un film, ci o poveste ce poate fi a oricui si-a fiecaruia dintre noi.

“Aici m-am gasit si pe mine si pe parcursul anilor, m-am intalnit, din ce in ce mai mult, cu oamenii care m-au impresionat foarte mult prin povestile lor, prin felul lor de a fi, prin felul in care lucreaza. (…) Pe parcursul anilor, ajungi la niste concluzii despre viata, despre un loc. Am vazut Romania o tara foarte valoroasa, care a pastrat miraculos, aproape, pozitia ei, felul, limba, portul, conceptul.

E aproape miraculos ca exista astazi o tara numita Romania in partea aceasta a Europei. Toate etniile si popoarele care locuiesc aici, care impreuna fac un concept important, un exemplu, un model pentru noi toti. Dupa primii 15 ani am ajuns la un moment in viata in care m-am decis: vreau sa fac ceva pentru acest concept, sa-l inteleg mai bine eu, pentru ca pana acum 15 ani am stat aproape exclusiv in Bucuresti, dupa care am inceput sa imi pun aceasta intrebare: care este motivul pentru care Romania este o tara atat de atragatoare pentru mine, cel putin? Asa am inceput sa caut esenta si, in scurt timp, am ajuns in Romania rurala”, spune Peter Hurley, irlandezul stabilit in Romania.


Preluare: ZiarMM.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și