Ieri, 05 noiembrie a.c., la nivelul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare - I.T.P.F. Sighetu Marmației s-a desfăşurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii migrației ilegale în cooperare cu lucrători din cadrul Biroului Județean Poliție Transporturi Satu Mare și reprezentanți ai Biroului pentru Imigrări Satu Mare.

Astfel, în jurul orei 21.30, în Gara CFR din municipiul Satu Mare au fost depistați şi reţinuți doi cetățeni străini, de sex masculin. Întrucât nu vorbeau limba română și nu îşi justificau prezenţa în zona de frontieră, aceştia au fost conduşi la sediul S.T.P.F. Satu Mare.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au constatat faptul că cetăţenii străini sunt din Algeria şi Maroc, în vârstă de 35, respectiv 23 de ani. Aceștia au declarat că intenționau să ajungă în ţări din vestul Europei.

Cei doi cetățeni străini au fost preluați de Biroul pentru Imigrări Satu Mare, iar în cauză, se efectuează cercetări în vederea documentării intregii activități infracționale, urmând ca, la finalul anchetei, să fie luate măsurile legale ce se impun.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și