Știri Sighet247.ro: Doi cetățeni din Slovacia au înşelat două persoane din Maramureș

Investigaţiile efectuate şi măsurile întreprinse de poliţiştii din Seini au dus la identificarea a două persoane bănuite de comiterea unei înşelăciuni. Acestea, o femeie în vârstă de 35 de ani şi un bărbat de 68 de ani, cetăţeni slovaci, în 14 septembrie a.c., au abordat o femeie în vârstă de 66 de ani din Seini care se deplasa spre casă.

Doi cetățeni din Slovacia au înşelat două persoane din Maramureș I-au spus că un coleg de-al lor a fost victima unui accident de circulaţie şi va fi supus unei intervenţii chirurgicale iar ei nu deţin asupra lor decât euro pe care nu au unde să îi schimbe în lei. Femeia i-a dus pe cei doi la locuinţa sa unde le-a dat 600 de lei şi a primit în schimb o borsetă, al cărei conţinut nu l-a verificat, dar în care i s-a spus că se află valuta. După ce au plecat cele două persoane s-a uitat în borsetă şi a constatat că în interior se aflau două pachete de şerveţele nazale şi un săpun.

Cei doi bănuiţi, în 27 noiembrie 2013, fiind însoţiţi de o altă persoană, au acostat un băimărean în vârstă de 84 de ani, în

Săraci şi mândri…
REȚETA ORIGINALĂ DE MICI pentru un 1 Mai muncitoresc perfect
:) ȘOC - Adrian Mutu nu renunță la tatuaje!
TEST - Coreea de Nord a lansat o rachetă balistică
Au fost finalizate procedurile pentru conectarea caselor de marcat la serverele ANAF
O femeie din Uganda are nu mai puțin de 38 de copii la vârsta de 37 de ani
FIFA: România, amendata cu 8.000 de franci elvetieni din cauza comportamentului suporterilor la meciul cu Danemarca
După multiple scandaluri, s-a decis: Ionel Bogdan, noul președinte al PNL Maramureș
Documente din Arhivele Secrete Vaticane vor fi expuse în Baia Mare la Centrul Millennium
Minivacanța de 1 Mai, marcată prin ploi torenţiale, vijelii şi grindină în aproape toată ţara
SIGHETU MARMAŢIEI – Pelerinajul național la „Cimitirul Săracilor” se va desfășura sâmbătă, 13 mai
Amplasare radare pentru sâmbătă, 29 aprilie 2017
Ofelia
Lumea fierbe, oile rămân
Jandarmii montani maramureşeni la datorie în minivacanța de 1 mai
Informații utile de la Poliția de frontieră pentru minivacanța de 1 Mai
El Salvador a devenit oficial prima țară din lume care interzice minele de extracție a metalelor
Sighetu Marmației - Cetățean ucrainean condamnat pentru că a încercat să mituiască un polițist de frontieră
FOTO - Țigări de contrabandă în valoare de 100.000 lei, confiscate la frontieră
Vişeul de Sus - Bărbat de 32 de ani condamnat la închisoare pentru infracţiuni rutiere
Vişeu de Jos - Furtul unui ATV soluţionat de poliţişti
Ocna Şugatag - Sancţiuni în valoare de aproximativ 13 000 de lei aplicate după o acţiune a poliţiştilor în târg
Începe vacanța de 1 mai. Trenurile spre mare, arhipline
Bătrânii şi bolnavii cronic sunt cei mai afectaţi de variaţiile mari de temperatură
Maramureşul, codaș la asigurarea obligatorie a locuinţei
VREMEA - Temperaturi ridicate în următoarele zile
POLITICA în MUNICIPIUL de pe IZA - ȘOFERUL lui Ovidiu Nemeș, MEMBRU în BPL al PNL Sighet
MADE ÎN BORȘA – Urmărire ca în filme și ciocniri cu mașinile poliției, provocate de un tânăr de 20 de ani, beat și fără permis
Amplasare radare pentru vineri, 28 aprilie 2017
VIȘEU DE JOS și BRODINA - Țigări de contrabandă în valoare de peste 78.000 lei, confiscate de către frontieriști
SPF PETEA - Patru irakieni, depistați în timp ce încercau să treacă ilegal frontiera
FOTO: SIGHET - Un bărbat, aflat în stare de ebrietate, a urcat pe acoperișul casei și a amenințat că se aruncă în gol
FOTO: ITPF SIGHET - Peste 100.000 de pachete cu ţigări, ascunse într-un TIR ce transporta cărbune
BAIA MARE - Reţinut de poliţişti şi arestat preventiv pentru furt
BORȘA - Reţinut de poliţişti pentru 24 de ore pentru comiterea de infracţiuni rutiere şi distrugere