Numărul răniţilor este mai mic decât în cursele anterioare, când cinci, respectiv şase participanţi au ajuns la spital, potrivit comentatorilor postului de televiziune RTVE. Comentatorii şi-au exprimat uşurarea după ce mai multe scene periculoase s-au petrecut în timpul evenimentului.

Sute de persoane aleargă alături de şase tauri masivi, unii dintre aceştia cântărind peste 600 de kilograme, dar şi de câţiva boi, până la o arenă, pe străduţele înguste din Pamplona, în cadrul festivalului anual San Fermín, care datează din secolul al XVI-lea.

Animalele sunt direcţionate ulterior în arena din Pamplona, unde sunt ucise de matadori, în coride.

Deşi Festivalul San Fermín include şi numeroase concerte şi procesiuni, cursele cu tauri şi coridele reprezintă atracţia principală a festivalului.

Zeci de alergători, majoritatea bărbaţi tineri, ajung să fie răniţi în fiecare an de-a lungul traseului de 875 de metri.

Din 1924 au fost înregistrate 16 decese, cel mai recent în 2009.

Activiştii pentru drepturile animalelor descriu cursele cu tauri drept o "cruzime medievală" şi susţin desfiinţarea procesiunii. Taurii care participă la curse sunt doar nişte animale panicate, care încearcă să fugă trecând prin mulţimile de oameni care ţipă, spun activiştii.

În pofida criticilor, festivalul continuă să atragă mii de vizitatori din întreaga lume.


Preluare: AGERPRES

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și