O tânără în vârstă de 21 de ani din comuna Boiu Mare a reclamat că, în timp ce traversa pe trecerea pietonală calea ferată dinspre strada Motorului înspre Autogara Baia Mare, a fost deposedată prin violenţă de un rucsac.

În urma măsurilor şi activităţilor întreprinse, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Baia Mare au identificat suspectul: un tânăr de 28 de ani din comuna Coaş. El a fost reţinut de poliţişti şi apoi prezentat instanţei care a emis pe numele lui mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile. Cercetările continuă sub aspectul comiterii infracţiunii de tâlhărie.

În urma cercetărilor efectuate de poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Baia Mare a fost identificat un suspect de furt din autoturism. Acesta, tânăr în vârstă de 24 de ani, din judeţul Timiş, recidivist, în 12 octombrie a.c., a profitat de faptul că geamul unui autoturism a fost lăsat întredeschis şi a sustras din interior o geantă în care se afla un laptop. Valoarea prejudiciului cauzat este de 2500 de lei. Suspectul a fost reţinut de poliţişti şi ulterior prezentat instanţei care a emis pe numele lui mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile. Cercetările continuă pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a tânărului.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și