Poliţiştii Secţiei 3 Poliţie Rurală Fărcaşa au acţionat ieri, 23 decembrie, pe raza de competenţă, în scopul depistării şi luării măsurilor legale faţă de persoanele care nu respectă prevederile legale privind deţinerea, comercializarea, depozitarea şi folosirea articolelor pirotehnice.

Astfel, poliţiştii au depistat trei minori în vârstă de 12, 14 şi 16 ani, care deţineau fără drept la domiciliu 122 de articole pirotehnice.

Poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase Maramureş au identificat ieri un băimărean în vârstă de 24 de ani care deţinea fără drept, în vederea comercializării, mai multe articole pirotehnice.
Tânărul deţinea obiectele pirotehnice, 21 781 de bucăţi (aproximativ 100 kg), depozitate într-un garaj situat pe raza municipiului Baia Mare.

De asemenea, poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase, în colaborare cu cei din cadrul Poliţiei Oraşului Seini, au depistat un bărbat de 30 de ani care deţinea fără drept articole pirotehnice de diferite categorii (150 de kg). El a fost identificat într-o parcare din centrul oraşului Seini în timp ce oferea spre vânzare obiectele pirotehnice.

În toate aceste cazuri obiectele pirotehnice au fost ridicate în vederea expertizării iar cercetările continuă sub aspectul comiterii infracţiunii de efectuare fără drept de operaţiuni cu articole pirotehnice.

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureş derulează, în această perioadă acţiunea organizată la nivel naţional FOC DE ARTIFICII, prin care se urmăreşte verificarea legalităţilor operaţiunilor cu articole pirotehnice desfăşurate de persoanele fizice şi juridice.

În acest sens, în perioada sărbătorilor de iarnă 2015/2016, poliţişti specializaţi în domeniul arme, explozibili şi substanţe periculoase, în colaborare cu cei ai altor structuri din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş, vor intensifica acţiunile pentru creşterea siguranţei cetăţeanului şi prevenirea producerii unor evenimente negative cu consecinţe asupra ordinii şi siguranţei publice sau de altă natură (răniri de persoane, incendii sau distrugeri de bunuri).

Poliţiştii urmăresc identificarea şi combaterea evenimentelor negative generate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează deţinerea, comercializarea, importul, depozitarea şi folosirea articolelor pirotehnice de către persoanele fizice şi juridice.

De asemenea, poliţiştii vor controla societăţi şi complexe comerciale, locuri de depozitare, pieţe, târguri sau alte locuri de comercializare, în vederea stabilirii legalităţii operaţiunilor cu articole pirotehnice, a stocurilor existente şi a modului de asigurare a securităţii acestora.

În această perioadă recomandăm părinţilor să-şi supravegheze copiii cu atenţie, deoarece aceştia pot fi expuşi incidentelor survenite în urma folosirii necorespunzătoare a obiectelor de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice.

Utilizarea articolelor pirotehnice poate genera consecinţe imprevizibile şi periculoase. Din acest considerent, folosirea lor necesită responsabilitate sporită în ceea ce priveşte respectarea condiţiilor esenţiale de securitate.
Produsele obţinute în urma arderii acestora pot influenţa dăunător mediul.

Înainte de a folosi produsele pirotehnice, studiaţi atent instrucţiunile şi măsurile de securitate indicate pe ambalajul produsului.

Vă recomandăm să folosiţi cu multă atenţie obiectele pirotehnice, pentru a evita producerea unor incendii ori rănirea unor persoane.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și