Incidentul a avut loc în localitatea Kot Addu, la circa 60 de km de Multan, principalul oraș din Pendjab, o regiune săracă și izolată unde localnicii recurg constant la magie neagră.

Femeia de 40 de ani și fiica sa de 15 ani fuseseră aduse la exorcist de rudele lor, care pretindeau că ele sunt posedate de diavol, a declarat șeful poliției districtului, Awais Ahmed Malik. Victimele au murit asfixiate după ce bărbatul le-a închis într-o cameră în care a aprinsese focul pentru a scoate din corpul lor presupușii demoni.

Potrivit raportului autopsiei, ele sufereau de fapt de gastroenterită, a precizat sursa. Poliția a deschis o anchetă de omucidere pentru exorcist și cei doi asistenți ai săi, toți cei trei fiind dați în urmărire.

Vracii și vrăjitorii sunt foarte solicitați în Pakistan, țară musulmană cu o populație puțin educată și foarte sensibilă la superstiții, în pofida condamnării acestor practici de liderii religioși islamici foarte influenți în zonă.

Tatuaje Sighet

Citește și