Mai apoi a ieșit o bătaie în toată regula. Fetele au fost despărțite de mai mulți colegi, iar mai apoi la fața locului a ajuns și un echipaj de Poliție. Dar numai după ce fetele au plecat.
De asemenea, a fost solicitat la fața locului și un echipaj medical de prim-ajutor, care ar fi transportat la Unitatea de Primire Urgențe două fete, pentru investigații medicale suplimentare.

”La Unitatea de Primire Urgențe au ajuns două tinere, în vârstă de 17 ani, care au prezentat escoriații la nivelul brațelor și a fețelor. Uneia dintre tinere i-a fost smulsă o bucată de păr. Au sosit la Urgențe și părinții și dirigintele”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Satu Mare, Constantin Demian.

Surse judiciare au declarat pentru PresaSM că în bătaie au fost implicate cel puțin patru fete. Conducerea unității de învățământ a deschis o anchetă în acest caz, pentru a stabili ce s-a întâmplat. O anchetă este efectuată și de către Inspectoratul Județean Școlar Satu Mare.
În cauză s-a deschis deja un dosar penal pentru infracțiunea de loviri și alte violențe, ca urmare a unei plângeri, urmând să se stabilească cu exactitate cine a început totul.