Chiar dacă la nivelul județului este nevoie de un număr de 48.000 de astfel de doze, Ministerul Sănătății a repartizat prin Direcția de Sănătate Publică Maramureș doar 10.800.

Prioritate la imunizare au femeile însărcinate, cadrele care lucrează în sistemul de sănătate, vârstnicii precum și alte categorii de persoane care intră în contact direct cu populația.

Numărul mic al vaccinurilor antigripale distribuite la cabinetele medicilor de familie a creat neplăceri.

Din cauza dozelor insuficiente, aceștia sunt obligați să facă o triere a pacienților. Pentru a face faţă, de cele mai multe ori aleg principiul primul venit – primul servit.

„Întotdeauna s-au primit insuficiente doze de vaccin antigripal. Acum, de când nu mai funcționează Institutul Cantacuzino și sunt aduse din străinătate, este și mai acută problema.

Noi am anunțat pacienții că am primit dozele și îl administrăm până la epuizarea stocului”, a declarat Gheorghe Lascu, medic de familie.

Pacienții care doresc să se imunizeze pot achiziționa doza și din farmacii, prețul acesteia fiind modic.

Medicii recomandă vaccinarea mai ales a bolnavilor cu boli pulmonare, cardiologice sau a diabeticilor. Pacienții mai trebuie să știe că un vaccin antigripal îi protejează împotriva gripei, nu și a infecțiilor bacteriene.

Citește și

loading...