În cursul zilei de ieri, polițiștii din Dragomirești și cei din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Bogdan Vodă au continuat acțiunile. Reamintim că scopul principal al acestor acțiuni este prevenirea accidentelor rutiere și recomandăm conducătorilor auto să adopte un comportament care să le ofere siguranță în trafic și să respecte reglementările rutiere prevăzute pentru sectorul de drum pe care rulează.
Astfel, ieri au fost oprite pentru verificări 22 de vehicule, trei dintre acestea depistate în timp ce transportau material lemnos. În cadrul verificărilor efectuate, au fost constatate abateri pentru care s-au aplicat 16 sancțiuni contravenționale, în valoare de 9.900 lei.