Conform legii, cel care trebuie să îi preia atribuţiile este viceprimarul, numai că nici acesta nu poate, din cauza secretarului, care lipseşte de câteva zile de la job nemotivat şi nu poate fi găsit, iar fără el formalitatea nu se poate face.



„La Repedea au apărut probleme pe care eu nu le înţeleg. În fiecare lună am întâlnire cu secretarii primăriilor din cele 76 de UAT-uri. Dar acum am un mesaj pentru cel de la Repedea: îl invit să se prezinte la serviciu, ca să nu-i zic la lucru. Şi când se convoacă şedinţele de Consiliu Local cu problemele care trebuie să fie rezolvate punctual, acolo este o problemă care, eu l-aş invita, el nu face politici în comună. Politica o fac politicienii şi partidele acolo, el doar respectă legalitatea. De două zile lipseşte omul de la birou. M-a sunat viceprimarul care este prin lege cel care a preluat prerogativele şi atribuţiile de primar şi trebuie să fie o şedinţă de Consiliu Local în care aleşii să ia la cunoştinţă asta, dar nu este corect ce face secretarul”, a declarat Anton Rohian.

Reprezentantul Guvernului în teritoriu susţine că a încercat să ia legătura cu secretarul şi că va încerca din nou, dar se pare că omul este de negăsit. Între timp îi transmite mesaje pe toate canalele de care dispune.

„Astăzi am să încerc să iau legătura cu el, îl invit să vină la lucru, atâta îi transmit, să vină la lucru şi să vadă care sunt atribuţiunile lui. Dacă nu le ştie, i le comunic. El trebuie să vegheze la respectarea legii şi dacă se convoacă şedinţa de Consiliu Local el nu spune cine este viceprimar şi cine nu. Este un caz care devine grav şi l-aş invita, din nou, să fie atent la rigoarea lui ca om care trebuie să vegheze la respectarea Legii”, a mai spus prefectul.


Preluare: ActualMM

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și