Pesta Micilor Rumegătoare este o boală virală gravă, care nu afectează omul, dar afectează rumegătoarele mici, respectiv ovinele și caprinele. Mortalitatea în cazul animalelelor infectate poate ajunge la 70%. În România nu s-a înregistrat până acum această boală (care e tot de origine africană, ca și pesta porcină), dar în Bulgaria au fost depistate animale infectate în mai multe comune din două regiuni, Iambol și Burgas, aflate în apropierea graniței cu Turcia.

Transmiterea infecţiei se face direct de la animalul bolnav la cel receptiv şi mai puţin probabil indirect, având în vedere rezistenţa scăzută a virusului în mediul exterior. Virusul pătrunde în organism la nivelul mucoasei nasofaringiene.

Evoluţia bolii este supraacută sau acută, caracterizată clinic prin febră, tulburări digestive şi respiratorii, iar morfopatologic prin necroze, eroziuni şi ulcere la nivelul mucoasei digestive şi a căilor respiratorii.

În ţările în care boala se înregistrează frecvent, animalele bolnave se izolează si, eventual, se supun tratamentului cu antibiotice pentru prevenirea infecţiilor bacteriene secundare, sau se sacrifică. Se aplică dezinfecţia şi vaccinarea animalelor sănătoase. (Detalii privind pesta micilor rumegătoare se pot regăsi accesând acest link: http://www.ansvsa.ro/sanatate-bunastare-si-nutritie-animala/sanatatea-animalelor/boli-ovine/)

Senatorul PNL Iancu Caracota atrăgea atenția, la sfârșitul săptămânii trecute, că după ce producţia de carne de porc a fost afectată de pesta africană aproape iremediabil, fiind lovite zece judeţe, cu un risc major de extindere, dar şi cei mai importanţi producători români, acum zootehnia este ameninţată de pesta micilor rumegătoare, al cărei focar se află la graniţa de sud a României, în Bulgaria. El îi cerea ministrului agriculturii, Petre Daea, ca, înainte să-şi dea demisia sau să fie remaniat din Guvern, să ia măsuri concrete pentru ca această boală să nu intre pe teritoriul ţării noastre.

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a anunțat, luni seara, ce acțiuni de prevenire a introducerii virusului acestei boli în România a întreprins. Este vorba, cu precădere, de acțiuni de informare a medicilor veterinari și a asociațiilor de proprietari de astfel de animale. Pe de altă parte, se impune și întărirea controalelor în punctele de trecere la frontieră în ceea ce privește transporturile de rumegătoare din Bulgaria și Turcia, mai ales că ultimele animalele la care s-a confirmat boala nu prezentau semne clinice, confirmarea făcându-se în baza investigațiilor de laborator.

Astfel, autoritățile române anunță că ESTE INTERZISĂ EXPEDIEREA/ACHIZIȚIONAREA din BULGARIA din comunele enumerate mai jos, de rumegătoare mici și material seminal, ovule și embrioni de la rumegătoare mici și introducerea acestora pe teritoriul României:

Comunele Bolyarovo și Elhovo din regiunea YAMBOL.

Comunele Sredets, Sozopol, Primorsko, Malko Tarnovo și Tsarevo din regiunea BURGAS.

ANSVSA solicită operatorilor economici din România implicați în activitatea de comerț cu rumegătoare să acorde maximă atenție instrucțiunilor transmise de ANSVSA prin intermediul DSVSA județene, pentru a își proteja efectivele de rumegătoare mici de această boală. Orice suspiciune de boală trebuie notificată în cel mai scurt timp DSVSA județene.