Camera de filmare a CNN a fost luată în custodia poliția și a continuat să înregistreze în timp ce echipa era încătușată, polițiștii părând să nu-și dea seama că încă filmează.

CNN nu clarifică motivele reținerii jurnalistului.

BBC notează că jurnalistul de la CNN, Omar Jimenez, a fost arestat ”pentru că nu au plecat atunci când li s-a cerut să o facă”.

UPDATE 15.30 Echipa CNN a fost pusă în libertate. Guvernatorul Statului Minnesota, Tim Walz, și-a cerut scuze CNN pentru cele întâmplate și că a contribuit la eliberarea echipei. ”Suntem OK acum, au fost câteva momente complicate acolo”, a spus Jimenez după eliberarea sa.
Potrivit site-ul postului american (anti-Trump), scene dramatice au avut loc în Minneapolis după ce poliția s-a confruntant cu protestatarii. A fost prima dată când autoritățile au fost prezente mai mult de o oră.

În oraşul american Minneapolis au izbucnit în ultimele zile proteste violente în urma morţii lui George Floyd, un afro-american care a decedat după ce un ofiţer de poliţie alb l-a apăsat cu genunchiul pe gât, în pofida apelurilor lui Floyd că nu putea să respire.

Garda Națională din Minnesota a anunțat că a activat peste 500 de soldați din St. Paul la Minneapolis și în comunitățile din jur. Obiectivele păzite de Garda Națională vizează sedii de bănci, magazine alimentare și farmacii.

Moarta lui Floyd a declanșat, încă de joi, proteste la nivel național. Mulțimi de câteva mii de oameni au incendiat unități de poliție, care fuseseră în prealabil evacuate.

BBC noteză că este vorba de o secție de poliție în apropierea locului în care a murit Floyd și care este epicentrul revoltelor.

La St. Paul, protestatarii au fost împrăștiați cu gaze lacrimogene de poliție.

Peste 170 de magazine au fost vandalizate sau jefuite, potrivit poliției.

Proteste s-au înregistrat nu doar în Minesota, ci și în Denver (Colorado), New York, Memphis (Tennessee), Poenix (Arizona) și Columbus (Ohio).

Președintele Donald Trump a postat pe Twitter despre protestele din Minnesota: ”când încep jafurile, încep împușcăturile”. Twitter a marcat postarea pe motiv că violează regulile platformei și că ”glorifică violența”.

Președintele Donald Trump a fost ”foarte supărat” când a văzut imagini cu moartea lui Flyd, a declarat, joi, un oficial al Casei Albe. ”El vrea ca justiția să se înfăptuiască”, a mai spus el.

Mai multe vedete și sportivi, John Boyega, LeBron James, Beyonce și Justin Bieber, și-au manifestat revolta în legătură cu acest incident.

Incidentul amintește de cazul lui Eric Garner, care a decedat după ce a fost imobilizat de polițiști în New York în 2014. Moartea sa a devenit simbol pentru brutalitatea poliției și a pus bazele mișcării Black Lives Matter.

Oficialii locali și federali nu au lansat încă nici o acuzație oficială împotriva ofițerului de poliție implicat în moartea lui Floyd, însă au precizat că investigația reprezintă o prioritate. Toți cei patru ofițeri au invocat al cincilea amendament care îi protejează împotriva auto-incriminării.

Ofițerul care a ținut genunchiul pe gâtul lui Floyd, Derek Chauvin, are 18 plângeri înregistrate împotriva sa la departamentul de poliție din Minneapolis. Nu e clar ce conțin aceste plângeri, noteză CNN.

Potrivit BBC, toți cei patru au fost deja concediați. Fratele lui Floyd, Philonise, a declarat pentru CNN: ”Niciodată n-o să-mi mai văd fratele. Avem nevoie de justiție”. El a declarat că ofițerii ”care i-au executat fratele în plină zi” trebuie arestați și că ”a obosit să vadă oameni de culoare murind”.

Separat, șapte persoane au fost împuşcate, dintre care una este în stare critică, în timpul unor proteste la Louisville (statul Kentucky) organizate după uciderea unei femei afro-americane, Breonna Taylor, împuşcată mortal în apartamentul său în luna martie.


Preluare: G4 Media

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și