Şeful influentei frăţii a fost capturat împreună cu un alt înalt conducător al mişcării într-un apartament foarte aproape de piaţa Rabaa al-Adawiya, unde peste 280 de partizani ai lui Morsi au fost ucişi miercuri în timpul primei operaţiuni a poliţiei şi armatei împotriva adunărilor de manifestanţi islamişti, a confirmat Ministerul de Interne pentru televiziunea de stat.

Televiziunile publice, dar şi cele private egiptene, care sprijină aproape în unanimitate acţiunile armatei, au difuzat în cursul nopţii imagini cu Badie, 70 de ani, escortat de poliţie şi aşezat într-un birou, cu un aer consternat şi îmbrăcat într-o jalabiya, lunga tunică albă tradiţională.

Justiţia egipteană a ordonat arestarea sa mai ales pentru "incitare la violenţă", dar şi a mai multor alte cadre importante ale Fraţilor Musulmani, la 10 iulie, la o săptămână după ce armata îl destituia şi aresta pe Morsi, primul şef de stat egiptean ales în mod democratic.

De şase zile, puterea pusă în fruntea ţării de armată a ordonat dispersarea sistematică - şi adesea în sânge - a tuturor manifestaţiilor pro-Morsi. Confruntările cu forţele de ordine au făcut în total aproape 900 de morţi de la asaltul asupra Pieţei Rabaa miercuri, majoritatea civili partizani ai Fraţilor Musulmani. De asemenea, peste o mie de manifestanţi pro-Morsi au fost arestaţi, printre care şi cei mai de seamă reprezentanţi ai Fraţilor Musulmani, care urmează să fie judecaţi începând cu 25 august.

Citește și