Știri Sighet247.ro: Egipt: Un al doilea atac asupra unei biserici creștine; bilanțul primului atac a crescut la 25 de morți

Cel puțin 11 persoane au fost ucise și alte câteva zeci sunt rănite în urma unui atentat comis duminică asupra unei biserici creștine din orașul egiptean Alexandria și care survine la scurt timp după încă un atac asupra unui lăcaș de cult creștin în Egipt, relatează agențiile internaționale de presă.

Egipt: Un al doilea atac asupra unei biserici creștine; bilanțul primului atac a crescut la 25 de morți

În ambele atacuri s-a produs o explozie în incinta bisericilor. Potrivit Ministerului egiptean al Sănătății, atacul de la Alexandria a vizat biserica Sfântul Marcu.

Odată cu anunțul privind acest al doilea atentat a fost comunicat și ultimul bilanț al victimelor atacului precedent asupra unei biserici din orașul Tanta, situat în Delta Nilului, numărul morților ajungând la 25 și cel al răniților la 78.

Bilanțul morților exploziei produse într-o biserică din orașul egiptean Tanta, în Delta Nilului, a urcat la 21 și de asemenea la 50 de răniți, a anunțat televiziunea de stat duminică, informează Reuters.

Nu a existat o revendicare imediată a responsabilității pentru această explozie și cauza ei nu era încă cunoscută.

Explozia, calificată de guvernatorul regiunii drept "atentat", a avut loc cu o săptămână înaintea Paștelui coptic ortodox și în aceeași lună în care este programată o vizită a papei Francisc în Egipt.

SIGHET - Asociația „Suntem Vocea Lor” a început construcția unei noi case pentru familia căreia i-a ars casa complet în ziua de Rusalii
UE a introdus taxe pentru importurile din SUA ca răspuns la taxele impuse de administrația americană
FOTO - „PROMOȚIE” la Carrefour în SIGHET: Mai scump, după ce a fost mai ieftin!
Liviu Dragnea, condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare
VREMEA - Vreme capricioasă în Maramureş pentru vineri, 22 iunie. Posibile inundaţii în judeţ
COD GALBEN pentru furtuni puternice aşteptate în Maramureş, valabil pentru ziua de vineri, 22 iunie a.c.
Ansamblul Folcloric „MARA” la final de stagiune
PROIECT DE LEGE – Nu toate magazinele vor fi obligate să accepte plata cu cardul (POS)
Polițiștii sigheteni au pus în aplicare un mandat de arestare pe numele unui bărbat condamnat la închisoare pentru contrabandă
BAIA MARE - Tânăr surprins de un cetățean în timp ce încerca să fure bunuri dintr-un chioșc
BÂRSANA - Aproximativ 3.000 pachete cu țigări de contrabandă, confiscate de către polițiști
SIGHET - O tânără fără permis de conducere, a avariat patru maşini pe strada Bogdan Vodă
Instagram lansează un concurent pentru YouTube
SUA declară că nu există niciun semn că ar fi început dezarmarea nucleară a Coreei de Nord
SIGHET - „FESTY VARA” la Şcoala Gimnazială „Dr. Ioan Mihalyi de Apşa”
Schimbare importantă privind cardurile de sănătate
PROTEST în Baia Mare împotriva modificării codurilor penale
METEO – Vara își intră în drepturi în Maramureș. Temperaturile vor urca până la 34 de grade Celsius
VIDEO - Jandarmii, în slugărnicia lor, au săltat și un jurnalist german ce documenta protestele din București
FOTO & VIDEO: ACCIDENT GRAV LÂNGĂ BAIA MARE - Două maşini distruse și trei persoane rănite
STREET FOOD FESTIVAL – Cel mai gustos eveniment, pentru prima dată la Baia Mare
Aeroportul din Baia Mare redevine operațional începând de mâine, 21 iunie 2018
O cântăreaţă face furori în România, pozând goală
Sinucidere la Câmpulung la Tisa - O femeie a înghiţit voit un pumn de medicamente
Dan Şova, condamnat la 3 ani de închisoare cu executare în dosarul CET Govora. Decizia Instanței este definitivă
Prinşi de poliţiştii din Tăuţii Măgherăuş la scurt timp după ce au sustras două biciclete de pe raza judeţului Satu Mare
Un băimărean beat la volan, a ajuns cu mașina într-un șanț
BORȘA - Condamnat la executarea unei pedepse privative de libertate pentru act sexual cu un minor, încarcerat de poliţişti
Mihai Andrei Pălincaș, singurul elev din Maramureș care a obținut nota maximă la Evaluarea Națională
S.O.S. - Să salvăm Podul de la „Grădina Morii”: Primarul Horia Scubli vrea să înlocuiască traversele de lemn cu tablă!
BORŞA - Descinderi la clanul Cofenilor. Au fost ridicate mai multe arme şi bani
Trei cutremure au avut loc în Buzău, în 12 ore
FOTO - Peste 10.000 pachete de țigări descoperite într-o mașină și la frontiera verde
METEO - Vremea în Maramureș pentru miercuri, 20 iunie
MACABRU: BORŞA - Cadavrul unui bărbat, găsit la marginea unei păduri