La drept vorbind, cu rolul lor de a facilita relaţiile dintre membrii comunităţilor, banii – cu excepţia monedelor din metale preţioase, care astfel dobândesc valoarea permanentă a cantităţii de aur sau argint încorporate în ele – sunt un bun aparent de strictă reprezentare, un bun fără conţinut sau valoare în absenţa bunurilor propriu-zise dintr-o anumită perioadă istorică.

Tocmai de aceea, banii de hârtie sunt înlocuiţi cu alţii, fie atunci când se depreciază iremediabil, bunăoară aşa ca leul românesc din primii ani de după Decembriadă, fie atunci când şi-au încheiat un anumit ciclu economico-politic: francul francez şi marca germană au fost înlocuite cu euro, leul antedecembrist cu cel postdecembrist, rubla ţaristă cu cea bolşevică etc.

Iată de ce pentru veleitarii extremişti banii sunt aidoma gunoiului de care trebuie să te descotoroseşti în grabă, ba chiar caută să-i convingă pe cât mai mulţi semeni că se trăieşte mult mai bine (a se citi în armonie cu natura) fără ei, pentru oamenii cu scaun la cap şi frică de Dumnezeu banii sunt doar un mijloc, de care se folosesc şi nu se lasă dominaţi, iar pentru apucători şi avari, banii sunt scopul suprem în viaţă, o patimă-scop cu atari implicaţii moral-afective, încât lesne sunt distorsionaţi până la deplina dezumanizare (insensibilitate cât încape şi cruzime cât este de trebuinţă).

De asemenea se afirmă că în acest proces de capitalizare, egoismul este de-a dreptul indispensabil, pentru că aidoma unui motor bine reglat şi turat, el contribuie la acumularea individuală, implicit la prosperitatea generală, la urma-urmei ea (acumularea) fiind însăşi raţiunea existenţei omului prin dorinţa mereu activă de mai bine, precum şi cauza eficientă sau motrice a progresului social.

Poate că astfel de sofisme sunt absolut necesare pentru dramul de linişte sufletească al celui în cauză. Nu şi pentru ceilalţi, mulţi ca frunza şi iarba, care se întreabă şi pun întrebări incomode vizavi de egoism, progres şi binomul acumulare individuală-prosperitate generală.

Păi dacă egoismul este atât de necesar în lupta fără menajamente de-a aduna „averi pe care le mănâncă moliile şi le fură hoţii”, cum se explică faptul că în general săracii sunt mai demni şi, dacă nu cu mult mai liniştiţi, atunci cu siguranţă mult mai resemnaţi ca îmbuibaţii, iar generoşii sunt cu adevărat fericiţi în comparaţie cu zgârciţii?

Explicaţia este simplă: Liniştea provine din mulţumirea cu ceea ce ţi-a dat Dumnezeu, iar fericirea ţâşneşte din bucuria sinceră de-a dărui, altfel spus din conştiinţa lucrului bine făcut – contribuţia cu o câtime la îmbucurarea efectivă a unora dintre semeni. Nu susţinea Dostoievski că toţi suntem vinovaţi pentru toate, ca de pildă pentru lacrima nevinovată din ochiul unui copil?

N.B. - Pe patul de moarte, unul dintre marii bogătaşi ai lumii a lăsat scris pentru posteritate cât regretă că şi-a irosit viaţa: S-a transformat într-o fioroasă maşină de făcut bani, uitând complet de micile dar adevăratele bucurii ale vieţii (flori, soare, păsărele, prieteni devotaţi etc.), singurele care-i dau culoare şi sens!

Apoi, mult clamatul progres social vizează doar componenta materială (consum, comoditate, confort), nicidecum cea moral-spirituală, adevărata axă existenţială a omului, care – lucru lesne de constatat – se află într-un îngrijorător regres. Faptul acesta se datorează rocadei făcute de omul modern pe tabla existenţei sale: Dacă în secolul de aur al Greciei antice, de pildă, cultura era călăuza civilizaţiei (civilizaţia nu-i altceva decât transpunerea în practică a culturii ştiinţifice şi filosofico-artistice), astăzi civilizaţia a luat-o serios înaintea culturii, şi astfel a luat-o serios pe arătură.

Tot aşa, România postdecembristă face dovada clară că acumularea individuală pe căi mai mult sau mai puţin certate cu legea, generalizează sărăcia şi în acest chip creează instabilitatea socială prin necontenita alimentare a enormului decalaj dintre pătura ciocoilor şi masa oropsiţilor.

De aceea zic, să ne ferească bunul Dumnezeu de egoişti şi „binefacerile” lor, întotdeauna dictate de calcul şi interes cu bătaie lungă! Şi când te gândeşti că ei cu toţii cred că prin asemenea coţcării vor izbuti să-şi creeze o imagine impecabilă în ochii Atoatevăzătorului, prefăcându-se că n-au auzit spusele Mântuitorului adresate tânărului bogat, care s-a întristat când El i-a spus să vândă tot, să împartă săracilor şi apoi să-L urmeze, căci altminteri „mai lesne este să treacă o cămilă prin urechea acului, decât să intre un om bogat în Împărăţia lui Dumnezeu” (Luca 18/25)...

Citește și