Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, la ieşirea din Spitalul Universitar, unde fiica sa, Elena, a născut o fetiţă, că este bucuros că a primit "nobilul titlu de bunic", iar nepoţica sa, despre care a spus, râzând, că seamănă cu el, este sănătoasă şi "deja a supt".

Preşedintele a spus că este bucuros, împreună cu soţia sa, Maria, şi cu cealaltă fiică, Ioana.

Băsescu a spus că naşterea a fost prematură, copilul fiind aşteptat peste trei săptămâni, dar doctorii au decis că este mai bine ca operaţia să aibă loc la acest moment.

"Am primit nobilul titlu de bunic", a spus Băsescu, precizând că fiica sa, Elena, şi soţul acesteia, Bogdan, vor alege numele copilului.

Întrebat dacă şi-a văzut nepoţica, Băsescu a răspuns: "E, cum să n-o văd, am ţinut-o şi în braţe".

El a adăugat că sentimentul este extraordinar, precizând că nepoţica a primit la naştere nota 9.

Întrebat cu cine seamănă copilul, Băsescu a răspuns: "Cu mine, sigur. Se vede, că s-a şi grăbit să iasă".

El a spus că nu ştie cine vor fi naşi. "Mă bucur că e sănătoasă, că a supt deja, ceea ce e foarte bine", a spus Băsescu, precizând că medicii au spus că fiica sa va mai rămâne în spital "două-trei zile".

Preşedintele a vizitat-o, duminică, pe fiica sa, Elena, la Spitalul Universitar, după ce aceasta a născut o fetiţă. Băsescu a stat la spital, împreună cu soţia şi cu cealaltă fiică, Elena, în jur de o oră.

Citește și

loading...