Elena Udrea a ieșit din arest luni, în urma unei decizii a judecătorilor români.

Ministrul Justiţiei a anunţat sâmbătă seara la un post de televiziune că a semnat documentele pentru eliberarea Elenei Udrea, aflată în detenţie în Costa Rica, din luna octombrie.

Aceeași situație este valabilă și în cazul Alinei Bica.

Aceasta, după ce Instanţa Supremă a decis suspendarea executării pedepselor în urma scandalului pe tema completurilor de 5 judecători formate nelegal, după cum consideră Curtea Constituţională.

Decizia lui Tudorel Toader vine după ce Tribunalul Bucureşti a decis vineri revocarea cererilor de extrădare pentru Elena Udrea dar şi pentru fosta şefă DIICOT, Alina Bica.

În ianuarie, aceiași magistraţi care i-au admis suspendarea pedepsei vor decide dacă dosarul se va rejudeca.

Elena Udrea a fost condamnată în dosarul gala Bute la 6 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi abuz în serviciu.


Preluare: Digi24.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și