Decizia nu este definitivă, însă executorie, astfel încât Elena Udrea va ajunge din nou în arestul Poliției Capitalei.

Elena Udrea a mai stat în arest preventiv, în perioada 11-17 februarie, în dosarul "Microsoft".

Cererea DNA privind încuviințarea arestării și începerii urmăririi penale în dosarul "Gala Bute", în care Elena Udrea este acuzată de trei infracțiuni de luare de mită, a fost aprobată luni de plenul Camerei Deputaților.

Inițial, Elena Udrea a fost acuzată în acest dosar de abuz în serviciu; tentativă la folosirea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete pentru obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene; folosire a influenței în scopul obținerii de foloase necuvenite; luare de mită.

Ulterior, DNA a pus-o sub acuzare pentru alte trei infracțiuni de luare de mită.

Citește și

loading...