Coordonatorul SMURD Iaşi, Diana Cimpoeşu, a declarat că a fost primită o solicitare prin Serviciul de Urgenţe 112 pentru un băiat care a suferit un infarct.

"Un apel prin 112 ne-a anunţat despre un tânăr de 17 ani aflat într-o tabără de vară în Iaşi, într-un cămin studenţesc, devenit inconştient. A fost acolo echipajul de terapie intensivă SMURD, care a găsit tânărul în stop cardio-respirator, cu manevre de resuscitare începute de un student de la Facultatea de Geografie, un lucru foarte corect făcut de acel tânăr. S-a continuat resuscitarea avansată, pacientul fiind în fibrilaţie ventriculară iniţial de stop cardio-respirator, ulterior asistolă", a declarat dr. Diana Cimpoeşu.

În ciuda eforturilor făcute timp de o oră pentru resuscitarea acestui băiat, eforturile au fost în zadar.

"S-a declarat decesul, s-a anunţat Poliţia, iar cazul va fi evaluat post-mortem de către IML. Din anamneză, din declaraţiile colegilor care se aflau la locul intervenţiei, pentru că întotdeauna căutăm cauze potenţial reversibile ale stopului cardio-respirator astfel încât să putem face şi un tratament etiologic în timpul resuscitării, s-a evidenţiat că tânărul de 17 ani consumase băuturi energizante, aproximativ patru doze, şi fumase în noaptea respectivă două pachete de ţigări", a spus Diana Cimpoeşu.


Preluare: AGERPRES

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și