Elevii de clasa a XII-a au susţinut, joi, proba la alegere a profilului şi specializării, la una din 10 materii: Geografie, Biologie, Chimie, Fizică, Informatică, Sociologie, Psihologie, Economie, Logică sau Filosofie. Aceasta a fost ultima probă susţinută de elevi în cadrul examenului de simulare.

Rezultatele vor fi comunicate elevilor în data de 18 martie, însă notele obţinute nu se trec în catalog. În situaţia excepţională în care se doreşte acest lucru, elevul trebuie să solicite profesorului consemnarea notelor în catalog.

„Obiectivele simulării examenului de bacalaureat sunt familiarizarea elevilor din clasele terminale de liceu cu rigorile examenului pe care îl vor susţine la finalul învăţământului liceal, stabilirea nivelului real de pregătire atins, precum şi optimizarea pregătirii elevilor", precizează ministerul Educaţiei într-un comunicat de presă.

Astfel, în urma analizei rezultatelor, inspectoratele şcolare vor lua măsuri de monitorizare şi control, dar şi de remediere a problemelor, acolo unde acest lucru se impune.

Din totalul de 11.465 de elevi de clasa a XII-a din Bucureşti, prezenţi la proba la alegere din cadrul simulării examenului de Bacalaureat, trei au fost eliminaţi.

Anul trecut, rata de prezenţă la simularea examenului de Bacalaureat, la nivel naţional, la clasa a XI-a a fost de 86,41% (128.052 de elevi). Dintre cei prezenţi, 28,51% au obţinut media generală peste 6 (cu note peste 5 la toate probele). La clasa a XII-a, prezenţa a fost de 147.454 de elevi (83,31%) şi au obţinut media generală peste 6 (cu note peste 5 la toate probele) 38,77% elevi.

Simularea are ca obiective familiarizarea elevilor din clasele terminale de liceu cu rigorile examenului pe care îl vor susține la finalul învățământului liceal, stabilirea nivelului real de pregătire atins, precum și optimizarea pregătirii.

Citește și

Comentarii