Săptămâna "Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!", programată anul acesta în intervalul 7 - 11 aprilie, lasă cadrelor didactice libertatea de a alege activităţile în care să fie implicaţi copiii, în afara celor cotidiene de la şcoală.

Elevii au astfel ocazia atât să se recreeze (la teatru, film, muzee, evenimente sportive etc.), cât şi să afle lucruri noi prin vizite la sedii de instituţii publice ai căror angajaţi le prezintă, cu acest prilej, "secretele" meseriei lor.

Printre instituţiile care au constant vizitatori din rândul elevilor, în săptămâna "Şcoala altfel", se numără Ambulanţa, Poliţia, Jandarmeria, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, ministere şi unele din subordinea primăriilor. Printre acestea din urmă se află şi Administraţia Lacuri Parcuri şi Agrement Bucureşti, care invită elevii, anul acesta, să viziteze adăpostul de cai "Steaua Speranţei" şi Arena Naţională şi să se plimbe cu vaporaşul pe lacul Herăstrău.


Preluare: MediaFax

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și