Acum, a ajuns la maturitate şi vrea să-şi cunoască părinţii din ţara care a pierdut-o.Emilia este unul din cei 30 de mii de copii scoşi în anii 90 din leagănele suferinţei. Orfelinatele groazei, care au şocat lumea liberă. O lume care a salvat "Generaţia pierdută" a României.

Reporterii noştri au mers pe urmele acestei generaţii. Pentru că trebuie să ne asumăm trecutul odios şi să ne recâştigăm copiii.

În anii 90, la centrul de plasament al copiilor cu handicap, sute de copii dezbrăcaţi stăteau înghesuiţi pe jos, în urină şi fecale. Se băteau pentru un castron cu terci, îşi îndesau mâncarea în gură cu mâna doar piele şi os. Se legănau singuri, iar cei potrivnici erau legaţi de ţevi.

Sunt imaginile înfiorătoare care au şocat lumea liberă, de dincolo de România. Jurnaliştii de la ABC şi John Upton, cel care avea să salveze de la moarte sigură 12 orfani, au intrat în lagărul copiilor de la Sighet şi au dezvăluit, pentru prima oară, faţa ruşinoasă a României. România copiilor uitaţi.

"Nu aveai aer. Nu aveai aer şi mirosea a urină, nu puteai respira", își aduce aminte Viorica Zlati, fostul șef al Centrului de Plasament pentru copii de 0-3 ani de la Sighetu Marmației

John Upton a luat cu el în Statele Unite zeci de copii cu handicap,iar americanilor le-a dus imaginile groazei, ca să-i convingă să salveze copiii din România. Pe Colleen Huss, a convins-o: "Vedeam la ştiri, pe internet, la televizor.Mi-am spus că îmi voi alege o fetiţă. Am început să caut online. Şi am găsit fotografia unei frumoase fetiţe, pe nume Mădălina", rememorează mama adoptivă a Mădălinei

Fetiţa aleasă a fost Emilia Mădălina Varga, devenită ulterior Mădălina Emilia Huss. Un copil traumatizat, cu ochi mari - pierdut într-un alt orfelinat al durerii din Sighet - centrul de plasament pentru copiii de până la 3 ani. Un copil expresiv, un copil care se agăţa cu disperare de adult. Care se agăţa cu disperare.

Viorica Zlati, psiholog şi fost director al centrului, şi-o aminteşte perfect. La fel şi fosta educatoare, care a văzut-o pe Emilia crescând: "Era o fetiţă dezgheţată, îi plăcea să fie în preajma adultului, era foarte ataşată de referenta ei, dar şi de celelalte educatoare", spune Viorica Zlati

Emilia Mădălina avea 4 ani când asistentele o pregăteau pentru adopţie."Se legăna, obişnuia să se legene așa. S-a legănat ani la rând. Încă o mai face câteodată", spune Collen Huss, cea care a ales s-o înfieze pe micuța de-atunci

Din orfelinatul din Sighet, Emilia Mădălina a rămas cu amintiri cumplite: "Cei de la orfelinat nu prea au avut grijă de noi, nu au încercat să ne cunoască, ne tratau ca pe un gunoi. Nu prea ne hrăneau, cred că de aceea eram plină de paraziţi când am venit aici"

Emilia era grav bolnavă când a fost adoptată. Avea o gaură în inimă, dar medicii care au pregătit-o de adopţie au testat-o doar pentru HIV şi hepatită. După opt luni de investigaţii, proceduri şi vrafuri de acte, au ajuns la concluzia că e aptă şi au trimis-o în America. Acolo, o aştepta noua ei mamă: "Când a aterizat, a venit la noi şi a spus: Mămica, mămica!", povestește Coleen

E greu de explicat, a fost un fel de instinct de familie. Când fugi în braţele părinţilor tăi. Bucuria s-a transformat în groază, când a descoperit, întâmplător, boala Emiliei, iar doctorii au decis că are nevoie de operație. Operaţia i-a salvat viaţa. Dar anii care au urmat n-au fost uşori. Traumele din orfelinat o lăsaseră cu handicapuri mari. "A trebuit să fac terapie ca să învăţ să-mi leg un şiret, să-mi prind nasturii, să merg pe bicicletă, să vorbesc, să-mi mişc mâinile, ca să apuc lucruri", mărturisește tânăra

A depăşit şi problemele de vorbire, şi mersul nesigur. Nu şi durerea de a nu-şi cunoaşte mama. Mama "adevărată": "M-am rugat şi, de fiecare dată, când era ziua mea, dorinţa mea era să-mi găsesc mama adevărată"

O mamă pe care n-o ştia decât din vis. Mama ei trăieşte într-un sat din Maramureş, alături de ceilalţi cinci copii ai săi. De Emilia şi-a amintit din prima și a rememorat momentul în care a părăsit-o. Din spital, Emilia a ajuns în orfelinatul din Sighet şi, de acolo, în Statele Unite. De atunci, mama ei n-a mai ştiut nimic de ea. Acum a văzut-o, pentru prima oară după 19 ani, pe un monitor.

Culmea, Mădălina Emilia nu le poartă pică: "M-am tot rugat. Şi în fiecare an, tot ceea ce îmi doream era să o găsesc pe mama mea. Ea este încă în sufletul meu. Datorită ei, pentru că m-a lăsat la orfelinat, eu sunt acum un om mai bun"

Foarte greu se descurcă şi tatăl natural al Emiliei. Într-un alt sat din Maramureş, într-un bordei stingher, bărbatul îşi creşte cei șapte copii. Bărbatul spune că atunci când a încercat să o scoată pe Emilia din orfelinat, era prea târziu. E regretul cu care trăieşte de două decenii. Se consolează cu scrisorile de la fiica lui: "Eu vreau să îi transmit să fie deşteaptă şi să asculte de părinţii ei, că ăia sunt părinţii ei, normal, care o cresc şi au crescut-o de mică, nu-s părinţii cei care te-au făcut", spune părintele Mădălinei Emilia

Aşa simte şi tânăra ajunsă în SUA. Mama ei adoptivă i-a salvat viaţa. A învăţat-o să fie fericită şi să-şi urmeze visurile. Acum, fetiţa fragilă, pe care România ar fi lăsat-o să moară, a devenit o tânără împlinită. În Statele Unite. E la colegiu, campioană la alergat, joacă baschet şi practică înot. A lăsat trecutul în urmă. România şi-a păstrat însă urmele trecutului.

Din lagărul de copii din Sighetu Marmaţiei au mai rămas scaune cu rotile, paturi de copii, dulapuri, jucării şi un morman de vechituri, purtând fiecare propria amintire. Frigul, întunericul şi mirosul însă, sunt la fel de vii ca în urmă cu 24 de ani.

Pentru a viziona reportajul accesati link-ul: http://observator.tv/campanii/generatia-pierduta-emilia-fetia-care-a-invaat-ce-inseamna-fericirea-127257.html

Citește și