În cursul zilei de 27 mai a.c., în jurul orei 13.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de intrare în țară, un cetățean român, în vârstă de 48 de ani, conducând un automarfar înmatriculat în România.

Acesta transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, mobilier și produse de uz casnic de la o societate comercială din Germania care urmau să ajungă în județul Sălaj.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestui transfer de deşeuri, a fost solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Satu Mare care au stabilit că bunurile transportate – în total nouă tone - nu pot intra pe teritoriul României întrucât transportul nu este însoțit de un certificate de curățare a bunurilor.

În acest caz, autoritățile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a bunurilor transportate, fiind înapoiate pe teritoriul maghiar.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și