"În cazul celor doi europarlamentari — doamnele Renate Weber și Norica Nicolai — este vorba de o încălcare a statutului și urmare a acestui fapt decizia noastră este de a propune viitorului Birou Politic Național care se va ține în data de 10 (iunie — n.r.) sancționarea și excluderea celor doi europarlamentari din PNL", a spus Stroe, la Parlament.

El a precizat că este vorba de o măsură politică. "Este o măsură politică, de clarificare a relațiilor pe care doi europarlamentari încă le mai au cu PNL. Este de notorietate că au aderat și au susținut alte platforme politice decât cele din care PNL face parte la nivel național și european", a spus Stroe.

Europarlamentarul Norica Nicolai a declarat miercuri că a luat act de decizia conducerii vechiului PNL de excludere a sa din partid, punctând însă că nu este o hotărâre la care s-ar fi așteptat.

"Am luat act de această decizie. Am spus de la început, după finalizarea alegerilor pentru Parlamentul European, că voi urma grupul politic pentru care am candidat și în numele căruia am candidat (ALDE — n.r.). Nu este o decizie la care m-aș fi așteptat de la un partid cu o istorie de 140 de ani, dar dacă aceasta este decizia partidului nu înțeleg decât să o respect", a afirmat pentru AGERPRES Norica Nicolai.


Preluare: AgerPres

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și