Un bărbat în vârstă de 46 de ani din Târgu Lăpuş a condus un autoturism pe banda I dinspre Bulevardul Decebal către strada Europa. A efectuat o manevră de întoarcere neregulamentară şi a intrat în coliziune cu o altă maşină condusă regulamentar pe banda II de un băimărean în vârstă de 36 de ani. În urma impactului, conducătorul auto din Baia Mare a suferit leziuni corporale şi a fost transportat la spital unde i-au fost acordate îngrijiri medicale fără a necesita internarea. Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest şi s-a constatat că nu se aflau sub influenţa alcoolului.

Un alt eveniment rutier a avut loc ieri, la ora 15.45, în localitatea Lăpuşel. Un băimărean în vârstă de 43 de ani a condus un autoturism pe DN 1C, dinspre Baia Mare spre Dej. Într-o curbă la stânga a pierdut controlul maşinii şi a intrat în gardul unui imobil. Impactul s-a soldat cu rănirea uşoară a conducătorului auto care a primit îngrijiri medicale la faţa locului. Poliţiştii l-au testat cu aparatul etilotest şi au constatat că se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. El a fost condus la spital unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În ambele cazuri poliţiştii continuă cercetările şi la finalizarea lor vor propune măsuri.

Echipa de consilieri Pro Romania Sighetu Marmatiei

Echipa de consilieri Pro Romania Sighetu Marmatiei

Citește și

loading...