Odată cu construirea noii alei pietonale lângă Primărie, accesul în noua parcare ce se dorește a se construi în spatele sediului ANAF Sighet nu mai poate fi asigurat de pe strada Corneliu Coposu. Inițial, Ovidiu Nemeș a avut strălucita idee de a demola o clădire monumet istoric, „Casa pălărierului”, cea mai veche clădire din oraș.

La vremea aceea, cu aproximativ un an în urmă, Sighet 247 a publicat mai multe articole, atacând decizia Primarului Nemeș de a demola acea clădire, solicitând totodată un punct de vedere la Ministerul Culturii și Cultelor, răspuns în care am fost asigurați că acea clădire nu poate fi demolată, Ministerul dând aviz negativ de demolare, la solicitarea Primarului Ovidiu Nemeș.

Acum situația în Sighet este oarecum cea din vestitul oraș Caracal, orașul cu cele șapte minuni din România: avem o parcare, care însă nu poate fi utilizată din cauză că, odată cu construcția noii Alei pietonale de pe strada Coposu nu mai este acces la parcare.

În cadrul ședinței de comisii reunite ale Consilului local Sighet, mai mulți consilieri au întrebat dacă există un PUD sau vreo aprobare ca acele clădiri, în cazul în care vor fi achiziționate, să fie demolate sau orașul se trezește că de fapt cumpără două imobile degeaba, pe care nu le poate demola. Neexistând niciun document care să ateste că acele clădiri pot fi demolate, s-a hotărât prin vot în unanimitate să se amâne luarea unei decizii în acest sens până la clarificarea situației juridice a imobilelor în cauză.

După luarea acestei decizii și-a făcut prezența în sala de ședințe însuși Primarul Ovidiu Nemeș, care, vizibil iritat, a început să amenințe consilierii că „la mine să nu mai veniți cu niciun fel de proiect că eu nu vă mai ajut”, acuzându-i totodată că se împotrivesc proiectelor domniei sale.

Mai mulți consilieri prezenți la ședință au confirmat pentru Sighet 247 că Ovidiu Nemeș i-a amenințat că se va ocupa personal de fiecare în parte. Limbajul utilizat nu a fost unul academic, ci mai mult unul de ultim birjar, înjurându-i literlalmente pe câțiva dintre cei prezenți.

Când o doamnă consilier PNL a încercat să îi explice că de fapt consilierii nu au respins propunerea de a achiziționa cele două imobile ci doar au amânat luarea unei decizii până la clarificarea anumitor aspecte de natură juridică, Ovidiu Nemeș i-a replicat că își bagă p... în gura ei și că îi f... pe restul în gură, după care a plecat din sala de ședințe.

Toți cei de față au rămas consternați și nu le-a venit să creadă cele auzite din gura Primarului. Un Consilier local ne-a declarat pentru Sighet 247 că probabil Ovidiu Nemeș este cu nervii la pământ din cauza multiplelor dosare aflate în lucru la DNA pe numele său și a iminentei arestări preventive a domniei sale, la care, spun sursele noastre, s-ar aștepta să aibă loc cât de curând.

Un consilier local ne-a declarat, rugându-ne să nu îi facem public numele, că acum se vede în sfârșit adevărata față a lui Ovidiu Nemeș, acum că, sub imperiul nervilor, nu s-a mai putut stăpâni și a izbucnit: „Ce să faci, acum cinci ani vindea plăcinte în fața Spitalului și acum este Primar. Aceasta este adevărata față a lui Ovidiu Nemeș, cel care înjură și amenință când ceva nu îi convine!”.

Reamintim că de curând Ovidiu Nemeș are calitatea de INCULPAT în dosarul „Parcometrele”, fiind trimis în judecată de către DNA pentru abuz în serviciu, fiind acuzat că a prejudiciat bugetul Sighetului cu peste 700.000 lei (peste 7 miliarde de lei vechi).

Sighet 247 pune la dispoziția domnului Ovidiu Nemeș spațiu pentru publicarea unui punct de vedere la cele petrecute în ședința Comisiilor reunite ale CL Sighet din data de 13 iunie a.c.

Sighet 247 pune la dispoziția oricui se simte lezat de cele relatate spațiu pentru publicarea unui eventual Drept la replică, fiind un portal de știri cu adevărat independent din Sighet, care are ca scop informarea corectă și completă a cititorilor săi.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și