De exemplu, o femeie care a participat la acest studiu a arătat o creștere a nivelului de zahăr în sânge de fiecare dată când a mâncat o roșie, aliment considerat cu nivel scăzut de zahăr și grăsimi, relatează Le Parisien.

"Prima mare surpriză și descoperire izbitoare pe care am avut-o este marea variabilitate a reacțiilor oamenilor la feluri de mâncare identice", a rezumat cercetătorul Eran Segal de la Institutul de Știință Weizmann din Israel.

Cei 800 de participanți la studiu și-au controlat nivelul de zahăr timp de o săptămână și au oferit probe de scaun pentru a le fi analizat microbiomul, monitorizându-se îndeaproape consumul alimentar. Niciun participant nu era diabetic, dar unii erau obezi și aveau o stare de sănătate apropiată de cea a unui pre-diabetic.

În loc de a urma diete standard, cercetătorii le-au sugerat o abordare mult mai personalizată, punând persoana în centrul regimului și nu invers, ceea ce a permis, nu doar să-i ajute să-și controleze nivelul de zahăr, ci și să-și îmbunătățească sănătatea, explică Eran Elinav, coautor al studiului.

Cercetarea a fost publicată în revista Cell Press.


Preluare: AgerPres.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și