Mai exact, în cazul produselor vândute în afara granițelor țării nostre, Maramureșul a înregistrat o scădere de peste 10% în primele opt luni din 2020. „Exporturile de mărfuri, realizate în luna august 2020, au fost de 97.881 mii euro, în scădere cu 18,5% față de luna precedentă, și cu 7,7% față de luna corespunzătoare din anul 2019.

În structura pe mărfuri a exporturilor, ponderi mai mari au deținut mărfuri și produse diverse 32,4%, mașini și echipamente 29,3%, produse din lemn 7,6%, metale comune și articole din acestea 5,1%, materii textile și articole din acestea 4,4%, materiale plastice, cauciuc și articole din acestea 6,0%, încălțăminte 3,7%. |n perioada 1 ianuarie – 31 august 2020, exporturile au totalizat 818.019 mii euro, în scădere cu 12,0% față de perioada similară din anul 2019”, precizează DJS Maramureș.

De asemenea, Maramureșul a cumpărat mai puțină marfă din afara țării noastre și a fost nevoit să se bazeze pe producția internă. Cu toate acestea, în continuare reușim în continuare să exportăm mai mult decât importăm, iar acest lucru nu s-a schimbat din cauza pandemiei. „Importurile de mărfuri, realizate în luna august 2020 s-au cifrat la 72.584 mii euro, în scădere cu 18,5% față de luna precedentă și cu 4,8% față de luna august 2019. În structura pe mărfuri a importurilor, ponderi mai mari au deținut mașini și echipamente 32,9%, materii textile și articole din acestea 10,5%, materiale plastice, cauciuc și articole din acestea 11,1%, metale comune și articole din acestea 14,2%, piei crude, piei tăbăcite și blănuri 2,8%, mijloace de transport 6,5%, produse ale industriei chimice 5,8%.

În perioada 1 ianuarie – 31 august 2020, importurile au însumat 602.498 mii euro, în scădere cu 8,7% față de perioada corespunzătoare din anul 2019. Soldul balanței comerciale în perioada 1 ianuarie – 31 august 2020 a înregistrat un excedent de 215.521 mii euro, față de un excedent de 269.849 mii euro în aceeași perioada din anul 2019”, au concluzionat reprezentanții instituției.


Preluare: axanews.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și