Au participat artiști plastici din oraș și din Baia Mare, consilieri locali, reprezentanți ai instituțiilor de cultură, iubitori de artă, prieteni ai artistului. Maestrul Aurel Dan a vorbit celor prezenți despre activitatea sa artistică, despre Maramureș, despre satul care a avut o influență covârșitoare asupra tematicii picturilor.

Pictorul Aurel Dan s-a născut la 6 februarie 1946, în localitatea Aspra, Maramureș. Este absolvent al Institutului de Arte Plastice “Ion Andreescu” Cluj Napoca. Activitate profesională se concretizează în profesii ca învățător, profesor de desen și pictură, decorator pentru reclama comercială, designer ambiental, frescă, zgraffitto, grafică de carte, sculptură în lemn – pictură de șevalet.

Stilul de lucru al artistului Aurel Dan este între clasic, neoclasic, realism narativ, hiperrealism, abstract. Cele mai întâlnite teme în operele pictorului sunt cele istorice, etnologice, cronici, obiceiuri, semnificații ale ancestralului și credinței, irepetabilul.

De-a lungul carierei a avut numeroase expoziții personale: prima expoziție a deschis-o în septembrie 1966 în Târgu Lăpuș urmată de cea de la Casa de cultură din Sighetu Marmaţiei în anul 1970. Intre 1979-2015 au fost expuse peste 2000 de tablouri în expoziții în Baia Mare, Sighetu Marmației, Vișeu de Sus, Baia Sprie, Rona de Sus, Dej, Cluj Napoca, Satu Mare, Brașov, Târgu Mureș,Timișoara, Iași, Utrecht (Olanda), Bruxelles și Ondervaarde (Belgia), București.

Dintre expozițiile colective, de grup sau participant ca invitat în acțiuni expoziționale amintim : expuneri în Baia Mare, Satu Mare, Sighetu Marmatiei, Cluj Napoca, București, Bacău, Chișinău, Târgoviște, Buzău, Târgu Mureș, Arad, Suceava, Reșița, Alba-Iulia, Bari (Italia), Barcelona (Spania), Utrecht (Olanda), Premiszl (Polonia), Ujgorod (Ucraina), Paris, Tours, Elne, Colliure (Franta), Viena (Austria), Budapesta, Debrecen, Gyor, Nyireghaza (Ungaria), Copenhaga (Danemarca).

Din creația proprie sunt expuse lucrări în muzee din România- București, Tulcea, Cluj Napoca, Baia Mare, Alba Iulia, Sfântu-Gheorghe, lucrări în colecții de instituții și particulare, în fundații sau custodii din țară și 39 de țări.

Pentru activitatea sa artistică Aurel Dan a primit numeroase diplome de onoare, diplome de excelență și aniversare, nominalizări pentru premiere în Romania și străinătate și Marele premiu „Artistul anului” în 2008 pentru promovare prin artă a eposului ancestral maramureșean precum și pentru contribuția adusă la promovarea valorilor “Centrului artistic” Baia Mare.

Artistul a avut numeroase referințe critice, cronici de expoziție în presa locală și de specialitate, în presa centrală sau străină, la TV, Radio Romania, în enciclopedii și albume. Pictorul Aurel Dan este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România și al U.A.P. Baia Mare. Artistul a fost desemnat președinte de onoare a Cenaclului de pictură de pe lângă Centrul Cultural Sighetu Marmației.

De-a lungul carierei Aurel Dan a abordat pictura de şevalet, fresca clasică, frescă « al secco », zgrafitto, coperte și ilustrații de carte, grafică publicitară, xilogravură, linogravură, desen grafic, pastel, guaşă, structuri în lemn și artă ambientală.

În lucrările sale, Aurel Dan surprinde locurile şi momentele cele mai dense și expresive ale rânduielii satului. Bucuria pictorului este lumina , sensibilitatea și energia umană, filtrată prin eul său creator, rostit în armonie și cumpătare. Folosind cu pricepere o paletă cromatica relativ restrânsă - game de griuri, alb, albastru, brunuri - artistul are spontaneitatea comunicării prin culoare.

Am spus adeseori că în Maramureș culorile naturii sunt unice: vara iarba e mai verde, cerul mai albastru iar iarna albul, albastrul spre violet dau o stare de mister întregului peisaj. Iarna este anotimpul liniștii, dar și a celor mai frumoase obiceiuri și datini. Tematica abordată de artist îi confirmă originalitatea şi valoarea indiscutabilă , Aurel Dan fiind unul din cei mai valorşi pictori ai Maramureșului.

Iată care ar fi principale teme care fac posibilă o grupare a tablourilor: vatra satului(tabourile intitulate: „Satul” , „Maramureș”, „Poartă Maramureşeană”), viața socială, obiceiuri, datini,( ”La vâltori”, „Vânzătorii de covoare”, „Covoare”, ”Gospodărie cu oi”, ”Ţărani la poartă”, ”Țărani maramureșeni”, „ Bobotează la Rona”, „Vecernie”), biserica satului ca axis mundi ( ”Biserica din centrul satului”, „Biserica de pe coastă”, „Biserica din Şurdeşti”, „Ieșind din biserică” și bineînțeles tablourile în care sunt prezente siluete ale bisericilor), peisaje de iarnă în diferite momente ale zilei („Pădure cu mesteceni”, „Înserare”, ”Mărul din Aspra”, „Feerie în pădure”, ”Măgura soarelui”, ”Fânaţe” ,”Peisaj hibernal”), un grupaj de tablouri cu valoarea documentară-istorică și multe altele.

Criticul de artă Valentin Ciucă spunea: „Prin talentul și filozofia sa de viață, prin arta desăvârșită a trecerii de la sfiala unei miniaturi la îndrăzneala unei largi compoziții, Aurel Dan este ultimul mare pictor român al satului de pretutindeni."

prof. dr. Ioan Dorel Todea

Citește și