Conform deciziei CNADNR din luna septembrie a anului 2014, în total, vorbim de exproprieri pe raza localităţilor Moisei şi Borşa din judeţul Maramureş, respectiv Cârlibaba, Ciocăneşti şi Iacobeni din judeţul Suceava. Pe DN 18 Baia Mare – Sighet vorbim despre exproprieri pe raza localităţilor Baia-Sprie, Deseşti, Giuleşti, Vadu Izei şi Sighet.

Cu toate că CNADNR spune că decizia de expropriere trebuie afişată la sediile consiliilor locale din cele opt localităţi amintite, primarii din aceste localităţi nu ştiu foarte multe.

„Eu nu ştiu nimic de aceste exproprieri. Nici dacă s-au făcut, nici dacă nu. Acum doi ani, parcă, s-a făcut ceva cu aceste exproprieri, dar de atunci nu ştiu nimic. Nici dacă s-au dat banii, nimic. Ştiu că sunt 12 oameni care au fost identificaţi, dar nu vorbim de sume mari. Oricum, fiecare din cei 12 are nevoie de titluri de proprietate pentru a primi banii. Şi vorbim de suprafeţe mici de expropriat – un metru, jumătate de metru, din astea”, spune Toader Şteţco, edilul din Moisei.

„Sunt puţini bani, în raport cu valoarea pe piaţă”

Primăria Baia-Sprie este beneficiarul principal al acestor exproprieri, dar mai sunt şi alte trei persoane fizice care ar urma să primească bani de la stat. Şi totuşi, primarul din Baia-Sprie, Dorin Paşca, arată că banii pentru aceste exproprieri nu au sosit încă.

„Cu aceste exproprieri, noi suntem beneficiarii principali, dar mai sunt, dacă nu mă înşel, alte trei persoane fizice care au suprafeţe sub 100 mp. Foarte puţini bani au de luat oamenii. Banii nu au ajuns încă, avem doar un proces verbal. Sunt puţini bani, în raport cu valoarea de piaţă. Noi am pierdut din terenuri, pentru că s-a lărgit drumul”, a menţionat primarul din Baia-Sprie. De menţionat că, până acum, probleme din cauza exproprierilor nu au apărut doar la Giuleşti, fiind vorba de terenuri unde ar urma să se amenajeze o parcare pentru TIR-uri. Referitor la această problemă, prefectul Anton Rohian a ţinut să precizeze că a cerut la CNADNR toate documentele aferente.