"Michael face progrese în drumul său. El prezintă momente de conștiență și de trezire. Noi suntem permanent alături de el în această lungă și dificilă luptă, împreună cu echipa spitalului din Grenoble, și rămânem încrezători", a scris purtătoarea sa de cuvânt, Sabine Kehm.

Purtătoarea de cuvânt nu a oferit însă detalii suplimentare despre sănătatea lui Michael Schumacher: "Este absolut necesar pentru a respecta intimitatea lui Michael și a familiei sale, dar și pentru a lăsa echipa medicală să lucreze în liniște".

Sabine Kehm a dorit să adreseze încă o dată mulțumiri "pentru toate mesajele de simpatie și de susținere primite neîncetat".

Michael Schumacher se află internat de 14 săptămâni într-un spital din Grenoble, după accidentul de schi pe care l-a suferit în stațiunea Meribel din Alpii Francezi, pe 29 decembrie.

În vârstă de 45 ani, fostul septuplu campion mondial de Formula 1 a fost supus inițial la două operații de neurochirurgie și, de atunci, a fost menținut în comă indusă. La o lună de la internare, însă, medicii au demarat procesul treptat de trezire.

Starea de sănătate a campionului german est un motiv constant de speculații, iar anturajul său a reiterat, în numeroase ocazii, că singurele informații valide sunt cele difuzate de apropiații săi ori de echipa medicală.


Preluare: AgerPres

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și