În ședința extraordinară de Consiliu local Sighet din data de 12 noiembrie a.c., problemele au fost puse pe tapet de către consilierul Iuga Nicolae. Consilierilor le-a fost pus în față un proiect de HCL inițiat de către primarul Horia Scubli, privind o rectificare de buget, proiect pe care consilierii sigheteni l-au respins deja o dată în ședința din data de 31 octombrie a.c.

Prin această rectificare, Spitalul municipal Sighet a fost văduvit de suma de 100.000 lei, sumă necesară pentru finalizarea lucrărilor de reabilitare a secției de Boli infecțioase, care se află într-o stare avansată de degradare. Din acest motiv, consilierul local Iuga Nicolae s-a abținut de la vot (vezi VIDEO la baza articolului).

„Horia Scubli, acest geniu în butin și administrație, ne-a adus orașul la sapă de lemn! Pentru prima dată, după câțiva zeci de ani, orașul încheie anul cu datorii. Și nu vorbim de datorii mici, ci de circa 4 milioane de lei, suntem datori vânduți. Datorăm peste 1 milion de lei la salubrizare, 400 mii lei la MaraNord, aproximativ 1,5 milioane de lei la SPG Urbana. Mai datorăm bani la iluminatul public și la alți câțiva furnizori de servicii. Din cauză că salariile au ajuns să înghită aproape întregul buget, nu mai rămân bani pentru nimic. Dezastrul se va vedea cu adevărat anul viitor: după ce asigurăm salariile, mai rămâne la dispoziția orașului suma de aproximativ 3 milioane de lei - adică banii ce vor rămâne din încasările anului viitor vor fi insuficienți pentru a plăti datoriile din anul acesta. Din ce va mai funcționa orașul? Am avertizat că aici vom ajunge încă din vara lui 2017, când s-a decis creșterea salariilor din administrație, fără a se face o restructurare și din păcate, aici am ajuns, în faliment”, a declarat pentru Sighet 247 consilierul local Iuga Nicolae.

FOTO: iulie 2017, consilierul local Iuga Nicolae, explicând problemele ce vor apărea în bugetul orașului, după votarea noilor salarii din administrația locală.

VIDEO: extras din ședința de CL Sighet din data de 12 noiembrie a.c., sursa TV Sighet / MaraMedia (https://maramedia.ro/reportajul-zilei-rectifcare-bugetara-aprobata-din-a-doua-incercare/)

Citește și

loading...