FCM Baia Mare a fost la un pas să producă surpriza optimilor Cupei României și să elimine deținătoarea trofeului, Steaua București. Și ceea ce era doar un vis, a devenit perfect realizabil, după ce FCM Baia Mare a deschis scorul prin Paul Păcurar, în min. 10, la capătul unei acțiuni școală, începută de pe flancul stâng al ofensivei băimărene, acolo unde Balaure a trecut ușor de Râpă, și de la marginea careului de 16 m a centrat perfect pentru Păcurar care l-a executat pe nefericitul Cojocaru.

Până la gol steliștii au încercat poarta prin Popa (min.2) și Chipciu (min.4) fără succes, iar centrarea lui Păcurar pentru Balaure a fost respinsă în corner de defensiva bucureșteană. După golul din min.10, Stanciu (min. 19) și Râpă (min.23) au mai irosit situații de a egala. A venit faza din min.27, când Stanciu a fost faultat în careu de Ignea, iar Tade a transformat lovitura de pedeapsă, restabilind egalitatea.

După pauză, se credea că Steaua va ieși de la cabine mai motivată și va presa poarta băimăreană, dar elevii antrenați de Dorin Toma și Cristian Bogdan au făcut joi seara, un meci foarte bun și au demonstrat că nu întâmplător sunt liderii seriei Vest a Ligii 2. Au jucat de la egal la egal cu campioana României, și chiar au dominat mijlocul terenului în multe momente ale partidei.

În partea a doua a început să apară și ocaziile de gol la ambele porții, cele mai mari fiind consemnate de partea gazdelor. Arnăutu în min. 50 și min.56 a avut ocazia de a-și aduce echipa în avantaj, dar Cojocaru a fost la post de fiecare dată. Și șutul lui Ignea din min. 52 a fost prins de portarul bucureștean. De cealaltă parte, centrarea lui Râpă către Tade a fost reluată peste poartă printr-o execuție pretențioasă.

O fază periculoasă s-a petrecut în min. 63 când Balaure interceptează o minge din fața lui Cojocaru, ieșit în afara careului pentru a respinge o minge, dar până la urmă portarul stelist revine și respinge în corner.

Până la sfârșitul celor 90 de min au mai fost ocaziile lui Tade din min.66, care a trimis cu capul în brațele portarului Bota, și șutul puternic al lui Ignea din min. 67, care a trecut milimetric pe lângă poartă.
În prelungirile partidei ar mai fi de consemnat uriașa ocazie de gol din min. 106, când Vasile Pop scăpat pe flancul drept al atacului băimărean a centrat puternic în fața porții, Cojocarul scapă mingea în față și de la doar 2 m, Codin împinge balonul spre poartă, dar bara îl salvează pe Cojocaru și pe Steaua de o mare rușine.

La loviturile de departajare Steaua a fost echipa care a gestionat mai bine situația, reușind să înscrie de patru ori prin Tade, Chipciu, Varela și Carp, în timp ce FCM Baia Mare a reușit un singor gol marcat de Mihai Deac și a ratat două lovituri prin Vasile Pop, care a trimis în bară și Bogdan Străuț a cărei lovitură a fost parată de Cojocaru.

Așadar, final de drum pentru FCM Baia Mare în Cupa României, un drum la capătul căruia, s-a ales cu multe simpatii și aprecieri pentru calitatea fotbalului prestat. A fost nevoie doar de penalty-uri ca deținătoarea trofeului și campioana en-titre să învingă la Baia Mare. De acum încolo, toate forțele băimărenilor vor fi direcționate pentru campionat, acolo unde FCM Baia Mare trebuie să-și mențină poziția de lider al seriei, prima ocazie fiind chiar duminică la Mioveni, de unde elevii lui Dorin Toma și Cristian Bogdan se pot întoarce cu o nouă victorie.

Bravo FCM Baia Mare! Hai FCM Baia Mare!

FCM Baia Mare – Steaua București 1-1 (1-4 d.p.)
Stadion Municipal ”Viorel Mateianu”;
Spectatori: 10.000;
Au înscris: Păcurar (min.10) respectiv Tade (min.27 din 11 m); Lovituri de departajare: Deac respectiv Tade, Chipciu, Varela, Carp; Au ratat: Vasile Pop, Străuț;
Cartonașe galbene: Balaure, Ignea, Deac, Păcurar, Hodor, respectiv Popa, Filip
Au arbitrat: Florin Mihai Marcu (Oradea), Alexandru Cerei (Cluj Napoca), Ciprian Florin Danșa(Oradea). RezervăȘ Marius Omuț(Oradea)
Observatori: Zoltan Szekely (Baia Mare), Ciprian Anton (Suceava)
Șuturi la poartă: 10-14;
Pe poartă: 6-3;
Cornere: 5-3;
Faulturi: 17-21;FCM Baia Mare: Bota – Străuț, Hodor, Florin Ilie, Lupu, Ignea, Duruș (Vasile Pop 58), Păcurar, Radu Leonte, Balaure (Deac 73), Arnăutu (Codin 78). Rezerve: Ormenișan – Gherman, Urs, Sîrbu. Antrenori: Dorin Toma (principal), Cristian Bogdan (secund).
Steaua: Cojocaru – Carp, Papp (Râpă 4), Varela, Târnovan, Tahar (Mihalcea 98), Muniru, Stanciu, Popa (Filip 76), Chipciu, Tade. Rezerve: Niță – Tpșca, Guilherme, Breeveld. Antrenori: Dumitru Dumitriu (principal), Nicolae Dică (secund), Mirel Rădoi (director sportiv).


Preluare: JurnalMM.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și