Potrivit sursei, festivalul-concurs este o oportunitate de promovare pentru tinerii artişti aflaţi la început de drum, aceştia având posibilitatea de a performa în faţa publicului, dar şi a unor specialişti în domeniul artelor.

Concursul se adresează tuturor vârstelor, iar cei care doresc să participe pot opta pentru "Muzică Uşoară" sau/ şi "Muzică Populară" - secţiunile principale, sau "Paşi spre scenă (debut)", "Remember Artist" şi "Vreau să arăt că pot!" - secţiunile secundare.

Înscrierile se fac online, până la data de 31 august, prin expedierea unui dosar electronic. Condiţiile de înscriere, dar şi alte informaţii pot fi găsite pe www.festivalullira.com.

Având în vedere contextul pandemic actual şi pentru o bună desfăşurare a festivalului, atât concurenţii, cât şi participanţii sunt rugaţi să respecte normele sanitare şi de distanţare socială prevăzute de autorităţi.

"Traversăm o perioadă delicată şi avem nevoie mai mult ca oricând de a mângâia capacitatea noastră de autoliniştire. Cum altfel, dacă nu prin artă? Este unul dintre motivele pentru care ne dorim să marcăm ediţia din acest an. Pentru a se putea respecta condiţiile speciale impuse prin starea de alertă, Festivalul Lira 2020 se va desfăşura pe scena "Teatrului de Vară" din Baia Mare, în aer liber. Vor exista o serie de măsuri pentru respectarea distanţării fizice, termoscanarea participanţilor şi purtarea obligatorie a măştii de protecţie. Intrarea este liberă, dar pe bază de invitaţie", a precizat preşedintele fondator al Centrului "Artist Pentru Artă", Dragoş Popa, principalul organizator.

Evenimentul este programat să aibă loc în perioada 11-13 septembrie, fiind organizat în parteneriat cu Muzeul Judeţean de Etnografie şi Artă Populară Maramureş.


Preluare: AGERPRES

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și