Vezi mai jos programul zilei de miercuri, 27 decembrie a.c.:

Ora 10.30 – Holul Primariei: “Colindatorii”, vernisajul expozitiei de sculptura in lemn a artistului Ioan Bledea

Ora 11.00-12.30 – Sala Tranzit a Primariei Sighetu Marmatiei: Primirea plugusorului si a colindatorillor din Vadul Izei si Valea Stejarului

Ora 12.45 – Deschiderea oficiala a alaiului datinilor de iarna

Ora 13.00-14.30 – Centrul orasului: Alaiul datinilor de iarna – formatii din Maramures, din tara si din strainatate

Ora 15.00 – 17.00 – Scena in aer liber din central orasului: Spectacol de datini si obiceiuri de iarna – selectii din programul formatiilor participante

Ora 18.00-21.00 – Scena in aer liber din centrul orasului: Dupa datini colindam! Recital: Ioan Sas, Dincu Iancu Salajanu, Stefan Hrusca

Contribuţia esenţială a Festivalului de la Sighetu Marmaţiei a fost şi este aceea a păstrării şi transmiterii de la o generaţie la alta, a datinilor şi obiceiurilor de iarnă, precum şi importantele obiective privind cercetarea, valorificarea ştiinţifică, culturală şi nu în ultimul rând prezentarea scenică a folclorului în spectacole ale ansamblurilor de amatori și artiștilor profesioniști ! Aceste idei au călăuzit şi orientează pe cei care prin mijloace specifice veghează la perpetuarea tradiţiilor, la transpunerea lor în viaţa modernă.

După evenimentele cultural-artistice care au fost organizate pe parcursul lunii decembrie (simpozioane, expoziții de artă plastică, concerte de colinde, concursuri tematice, Concursul național de datini și obiceiuri de iarnă al copiilor, concerte ale grupurilor de colindători din instituțiile școlare și ale corurilor bisericești, ale caselor de rugăciuni ale cultelor din Sighetu Marmației), Festivalului MARMAȚIA 2017 se va finaliza în zilele de 27-28 decembrie.

Sighetenii și oaspeții veniți de pe toate văile Maramureșului, din șapte județe ale țării și din R.Moldova și Ucraina, vor participa la alaiul grupurilor de colindători și al formațiilor de datini și obiceiuri de iarnă, care se va desfășura în centrul vechi al orașului . Pe scena din parcul central va avea loc între orele 15,00- 17,00 un spectacol de datini și obiceiuri de iarnă- selecţii din programul formaţiilor participante din județ iar de la ora 18,00 la 20,00, SPECTACOLUL DE GALĂ prezentat de formaţii artistice din țară şi artiștii: Ștefan Hrușcă, Dinu Iancu Sălăgeanu, Ioan Sas, Ilena Matus, Mihai Chiș.

În sălile de conferințe a Muzeul Maramureșului se va desfășura sesiunea de comunicari pe teme de obiceiuri şi datini de iarnă, etnografie si istoria culturii.

Festivalul datinilor de iarnă, de la Sighetu Marmației se desfășoară în condițiile profundelor transformări care au loc pe plan economic, social și politic, inclusiv în localitățile rurarale. De aceea el suferă modificări cărora organizatorii trebuie să le facă față.

Marea serbare populară din Sighetu Marmnaţiei- FESTIVALUL DATINILOR DE IARNA, constituie un prilej şi o modalitate în acelaşi timp de a imprima un sens şi un conţinut nou unor datini şi obiceiuri străvechi, de valorificare a acestora, prezintă tot ce are Maramureşul mai trainic şi mai autentic în arta populară făurită de multe generaţii ale acestor oameni minunaţi din nordul țării.

Citește și