Festivalul de la Salzburg, din Austria, și festivalul de muzică desfășurat anual, vara, la Lucerna, în Elveția, sunt evenimente de muzică clasică mai cunoscute în circuitul european. Cu toate aceasta, Festivalul George Enescu, ajuns la a 21-a ediție, și-a câștigat încet dar sigur propriul nume, ajutat de directorul artistic, Ioan Holender, un muzician de origine română care a condus Opera de Stat din Viena între 1992 și 2010.

Se estimează că aproximativ 4.500 de oameni au mers la cele 150 de concerte și că un număr record de 120.000 de bilete au fost vândute pentru festivalul din luna septembrie, care a atras orchestre importante din Europa și Statele Unite.

George Enescu (1881-1955) a fost compozitor român, violonist și dirijor, care s-a mutat la Paris, la venirea la putere a comuniștilor. Festivalul începe și se termină întotdeauna cu compozițiile sale.

Unele bilete s-au vândut în câteva ore. Bilete la concerte au fost oferite chiar și în cadrul unei croaziere dedicate muzicii clasice, pe Dunăre, care a mai inclus concerte în Salzburg și Budapesta, pentru suma 7.000 de euro.

"Am fost uimit (să văd) cât de important este (festivalul) în viața culturală românească", a declarat Noah Bendix Balgley, concertmaistru al Pittsburgh Symphony Orchestra, care a concertat la București pe 2 și 3 septembrie. Potrivit acestuia, "energia și răspunsul publicului au fost... incredibile", iar sala complet ocupată.

Printre alte orchestre invitate la festival au fost Orchestre de Paris, Filarmonica Națională a Rusiei, Filarmonica din München, Staatskapelle Berlin și London Philarmonic Orchestra, care a cântat Brahms și Enescu într-un concert dirijat de Vladimir Jurowsky.

Într-o dimineață din timpul festivalului, în Piața Revoluției — un loc istoric liniștit, într-o capitală cu trafic zgomotos — s-au auzit acorduri de vioară și flaut. A fost o "notă muzicală de subsol" potrivită pentru concertele de Wagner, Beethoven și Mozart desfășurate la Ateneul Român (secolul al XIX-lea) și la Sala Palatului, unde fostul dictator Nicolae Ceaușescu a prezidat ultimul congres al Partidului Comunist cu câteva săptămâni înainte de înlăturarea și execuția sa în decembrie 1989.

"Concertele sunt de o calitate foarte bună în raport cu prețul", a declarat Fareed Curmally, pianist și dirijor indian, care s-a deplasat la București pentru două săptămâni de concerte și a cumpărat un CD pentru a-l aduce acasă.

Festivalul, inițiat în 1958 și organizat o dată la doi ani, s-a extins și a devenit mai atractiv în ultimii ani, pe măsură ce țara s-a deschis către turism și investiții străine, comentează Associated Press. Biletele pentru ediția din 2015 vor fi scoase la vânzare în luna februarie a anului respectiv, iar dacă este să ne luăm după succesul din acest an, multe concerte vor fi vândute cu luni înainte ca acestea să aibă loc.

Florile sunt un semn distinctiv al evenimentului: 2.500 de trandafiri, 3.500 de crini și 5.000 de garoafe au împodobit sălile sau au fost oferite artistelor. Bucureștiul are o lungă poveste de dragoste cu florile, în condițiile în care, chiar și atunci când carnea și pâinea erau raționalizate, iar energia electrică și apa caldă erau furnizate în cantități insuficiente, în ultimii ani sub conducerea lui Ceaușescu, românii încă puteau cumpăra flori.

Între flori, concerte și restaurarea clădirilor căzute în ruină, festivalul pare să amintească de perioada de glorie a orașului din anii dintre cele două războaie mondiale: muzica și Bucureștiul, înflorind încă o dată.


Preluare: AgerPres

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și