Știri Sighet247.ro: Festivalului Drumeții Montane: Povestea continuă și în acest an

Festivalul Drumeții Montane se va desfășura în perioada 01-03 august 2014 la Complexul Turistic "Cheile Buții", din Masivul Retezat.

Festivalului Drumeții Montane: Povestea continuă și în acest an Asociația Drumeții Montane & Jnepenii, organizatorii evenimentului au ales pentru cea de-a treia ediție a concursului un traseu ce străbate ținutul legendelor, unde zmeii înaripați răpeau domnițe suave, iar flăcăii viteji îi învingeau în luptă dreaptă, un tărâm în care haiducii se întâlneau pe marginea lacului Bucura și ascundeau comorile în apele acestuia, un loc ce a fost cândva insula dinozaurilor pitici.

Fiecare ediție a Festivalului Drumeții Montane a fost pentru organizatori o provocare, o încercare răsplătită de numărul tot mai mare al concurenților sosiți din toată ţara, ce au plecat cu zâmbetul pe buze și cu dorința de a reveni.

În acest an vom scrie împreună o filă în legendele Retezatului, fiecare dintre noi fiind protagoniștii acesteia: organizatorii s-au erijat în Flăcăii Viteji, categoriile Open și Family au primit roluri de Haiduci, Domnițele Suave vor fi fetele înscrise în categoria dedicată, cei mai sportivi dintre noi, Elite și Veteranii vor interpreta rolurile Zmeilor Înaripați, iar categoriile Copii și Juniori vor deveni Dinozaurii Pitici.

Concurenții vor forma echipe de câte 3 persoane și vor participa la activiăți precum: un program de înviorare, o drumeție montană, escaladă, cunoștințe turistice, probă culturală și alte probe surpriză.

Dimineața de sâmbătă va începe cu un programul de înviorare ce-ţi pune sângele în mişcare şi te ajută să parcurgi drumeția în cel mai scurt timp!

În cadrul probei de RAID MONTAN echipele vor străbate un traseu turistic, și vor urca la 2014 m pe Vârful Piatra Iorgovanului.

Proba de escaladă va fi o probă de îndemânare în executarea nodurilor de baza în alpinism, iar orientarea se va realiza pe o hartă specială,

ÎNGRIJORĂTOR - Vaccinul antirujeolic acoperă doar 60% din necesar
Atentat la Atena - Fostul premier grec, grav rănit
Renault și Intel pregătesc mașina viitorului
Liviu Dragnea critică Guvernul Grindeanu: „Eu evit să comentez ce spune premierul”
Dani Oțil are o nouă iubită. Află cine este
METEO - Ploi torenţiale și furtuni, până sâmbătă
MARAMUREȘ - Amplasare radare pentru vineri, 26 mai 2017
SIGHET: TEATRU - „Curajul Mamei Mele”, în traducerea lui Victor Scoradeţ
Cod galben de inundaţii pentru bazinele hidrografice Vişeu şi Iza până vineri, la ora 10.00
VIȘEU DE SUS - Festivalul Naţional de Literatură şi Folclor „Armonii de Primăvară”
VACANŢA DE VARĂ 2017 va fi mai scurtă. Află structura anului şcolar viitor
BAIA MARE - Eveniment rutier cercetat de poliţişti
A fost identificat conducătorul autoturismului care a ars în Borşa. Este un tânăr de doar 17 ani
Manchester - Teroristul de la Manchester, filmat când își cumpără rucsacul morții
RADARE - Amplasarea aparatelor radar pentru joi, 25 mai
METEO - Cum va fi vremea în Maramureş joi, 25 mai
ÎNĂLŢAREA DOMNULUI – Tradiţii şi superstiţii de Ispas, la 40 de zile după Înviere
O emisiune BBC a fost întreruptă în direct, după ce s-a dat un ordin de evacuare a clădirii
FOTO: Sighet - Autoturism cu țigări depistat în trafic de polițiștii de frontieră și jandarmii maramureșeni
FOTO - Descinderi la membrii unei rețele specializate în contrabanda cu țigări
Bărbat arestat pentru furt din magazin
Reduceţi viteza în apropierea trecerilor pentru pietoni!
Informare meteo: Instabilitate atmosferică accentuată cu averse torențiale, descărcări electrice și vijelii până sâmbătă noapte
Marea Britanie - Nivelul alertei teroriste a fost întărit, armata va fi pe străzi (Theresa May)
METEO - Cum va fi vremea în Maramureş miercuri, 24 mai
RADARE - Amplasarea aparatelor radar pentru miercuri, 24 mai
SIGHET - Fără apă la robinete azi, 24 mai
Un sucevean care a vrut o partidă de SEX în trei a rămas și fără aventura vieții lui dar și fără bani
Mesajul EMOȚIONANT al Simonei Gherghe imediat după ce a devenit MĂMICĂ
Alegeri parțiale pentru funcția de Primar la Ulmeni și Baia Sprie. Află cine sunt candidații
Ziua Eroilor va fi sărbătorită în Baia Mare
BÂRSANA - Biciclistă rănită în urma unui accident rutier
GIULEȘTI, DESEȘTI ȘI BORȘA - Şi-a pierdut libertatea din cauza nerespectării legislaţiei rutiere
TORNADĂ într-o comună în Ialomiţa! Vijelia a răvăşit localitatea şi a provocat pagube mari!
Controale sanitar-veterinare la pensiunile agroturistice din Maramureș