Întâlnirea de ieri a poliţiştilor Serviciului Rutier Maramureş cu 30 persoane faţă de care s-a dispus suspendarea executării pedepsei, sub supraveghere, ca urmare a comiterii unor infracţiuni rutiere, s-a axat pe conştientizarea pericolelor generate de conducerea autovehiculelor în stare de ebrietate. Aceasta şi datorită faptului că peste 70% din persoanele prezente au fost condamnate ca urmare a comiterii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice.

Cazurile expuse ieri au relevat că alcoolul la volan este asociat cel mai adesea cu viteza, neutilizarea centurii de siguranţă, vorbitul la telefon fără dispozitiv handsfree, iar lista poate continua. Urmările?! Diminuarea reflexelor, accidente, persoane decedate sau rănite, oameni care rămân cu sechele pentru tot restul vieţii.

Povestea unui bărbat prezent în sală a fost elocventă pentru exemplificarea felului în care alcoolul poate conduce autoturismul: după ce a parcurs 1 500 km, şoferul a făcut o pauză în care a consumat alcool, a urcat din nou la volan şi după aproximativ 500 m a provocat un accident.

Respectul faţă de prevederile legale trebuie corelat cu respectul faţă de vieţile celorlalţi participanţi la trafic. Este absurd, denaturat şi imoral ca persoane total nevinovate să-şi piardă viaţa din cauza altora, care aleg să conducă în stare de ebrietate! Când te urci la volan, gândeşte-te la tine şi la cei din jurul tău!

Precizăm că aceste persoane participă la un program de reintegrare socială ce are ca scop conştientizarea consecinţelor generate de nerespectarea normelor specifice regimului rutier precum şi a importanţei măsurilor preventive în domeniu.

Citește și

loading...