A plouat cu statuete pentru "Parasite". Comedia neagră în regia lui Bong Joon Ho a câştigat cele mai importante trofee. Cel mai bun film, cel mai bun regizor, cel mai bun scenariu original şi cel mai bun film străin. O victorie istorică pentru filmul sud-corean care devine prima producţie titrată în altă limbă decât engleză care câştigă la cea mai importantă categorie a serii.

Cu patru victorii din şase nominalizări, "Parasite" a detronat favoriţii "1917" dar şi "Joker". Cu 11 nominalizări, Joker s-a mulţumit cu două trofee - unul pentru Joaquin Pheonix. Cu ochii în lacrimi, actorul a făcut un apel emoţionant pentru drepturile animalelor.

Joaquin Phoenix, actor: Trebuie să continuăm să vorbim pentru cei care nu au voce

După ce a câştigat toate premiile sezonului la categoria "Cea mai bună actriţă", Renne Zellweger a primit şi Oscarul pentru interpretarea din "Judy". Au existat însă şi premiere. La 56 de ani, Brad Pitt a primit primul Oscar al carierei pentru rolul cascadorului din "Once Upon A Time In Hollywood".

Brad Pitt, actor: A fost odată la Hollywood, nu-i aşa?! Acest premiu este pentru copiii mei care dau culoare tuturor lucrurilor pe care le fac. Vă ador! Mulţumesc

Nominalizat la zece categorii, "The Irishmen" nu a câştigat niciun premiu. Pe Martin Scorsese, spectacolul pare chiar că l-a obosit. Regizorul a fost surprins moţăind în timpul unui concert surpriză susţinut de Eminem.

Trendurile anului se dau la Oscar, iar strălucirea nu a lipsit de pe covorul roşu. Însă cele mai inspirate ţinute au fost în alb şi negru.

Într-o rochie Chanel, Penelope Cruz a surprins cu silueta perfectă. Pe negru au mizat şi Margot Robbie şi Charlize Theron. Renee Zellwegger, în schimb, a strălucit în alb.

Premiată pentru prima dată cu un Oscar, Renne Zellweger a fost desemnată şi cea mai bine îmbrăcată vedetă de la Hollywood. La 50 de ani, actriţa din "Judy" a strălucit într-o rochie albă, semnată Armani.

Elegantă în Dior, Natalie Portman a transmis un dublu mesaj. Pelerina purtată de actriţă a fost brodată cu numele femeilor regizor care nu au fost nominalizate anul acesta la Oscar.

Mult mai uşor a fost pentru bărbaţi. Impecabili, ca întotdeauna, Leonardio di Caprio, Brad Pitt, Keanu Reeves şi Antonio Banderas au mizat pe clasicul smoking. Ca să protejeze mediul, în schimb, Joaquin Pheonix a purtat acelaşi costum îmbrăcat la toate galele de anul acesta. Spike Lee, în schimb, i-a adus un omagiu lui Kobe Bryant cu un costum în mov şi auriu cu cifrele 2 şi 4 brodate pe revere.

Citește și

loading...