Ultimul pas înainte de aderarea Finlandei a avut loc marţi la sediul Alianţei, unde Turcia, ultima care a ratificat aderarea statului nordic, a transmis documentele în cauză reprezentanţilor SUA.

Apoi, la ora locală 14.30, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, l-a invitat, în cadrul unei ceremonii publice, pe ministrul de externe finlandez, Pekka Haavisto, să depună instrumentul de aderare la Tratatul Atlanticului de Nord, înmânându-l secretarului de stat american, Antony Blinken, reprezentant al statului gardian al tratatului fondator.

Secretarul de stat american Antony Blinken a declarat apoi că Finlanda este oficial a 31-a ţară membră a NATO.

Şeful diplomaţiei americane a salutat o "zi istorică" pentru NATO prin aderarea Finlandei, "grăbită", potrivit lui, de invazia rusă din Ucraina.

"Sunt tentat să spun că este poate singurul lucru pentru care îi putem mulţumi preşedintelui rus (Vladimir) Putin, pentru că, încă o dată, a grăbit ceva ce dorea să evite agresând Ucraina", a declarat secretarul de stat american înainte de ceremonie.

Steagul Finlandei va fi arborat pentru prima dată la sediul NATO marţi după-amiază, în cadrul unei ceremonii la care participă secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, preşedintele Finlandei, Sauli Niinisto, miniştrii de externe din statele aliate, ambasadorii ţărilor membre NATO şi reprezentanţii militari.

Steagul Finlandei va fi arborat între cele ale Estoniei şi Franţei, urmând ordinea alfabetică.

Intrarea Finlandei în NATO coincide cu împlinirea a 74 de ani de la semnarea documentului fondator al NATO, Tratatul de la Washington, la 4 aprilie 1949.

La Bruxelles, aniversarea NATO este marcată prin mai multe manifestări speciale. În Parcul Cinquantenaire steagul Alianţei Nord-Atlantice este arborat sub Arcul memorial, iar unul dintre cele mai cunoscute simboluri ale Belgiei, statuia Manneken Pis, poartă marţi un costum special al NATO.


Preluare: AGERPRES

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și