Conform vasiledale.ro, acțiunea a fost organizată de polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Maramureș, sub coordonarea unui procuror din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Maramureș.

Informațiile noastre spun că au fost și percheziții la Sighetu Marmației, inclusiv la domiciliul celor doi soți. Vineri seară cei doi soți au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind aduși în arestul IPJ Maramureș.

Astăzi, cei doi au fost prezentați magistraților de la Tribunalul Maramureș care au dispus arestarea acestora pentru 30 de zile.

Ce spune instanța

În temeiul art. 226 Cod procedură penală şi a art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, admite propunerea formulată de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Maramureş, în dosarul nr. 21/49/P/2024 şi, în consecinţă:

Dispune arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 13 ianuarie 2024 şi până la data de 11 februarie 2024, inclusiv, a inculpaţilor: X …cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de: – efectuare fără drept de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, prevăzută de art. 16 alin. 1 din Legea 194/2011, cu aplicarea art. 41 alin. 1 cod penal. și Y… cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de: – efectuare fără drept de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, prevăzută de art. 16 alin. 1 din Legea 194/2011.

Respinge cererea formulată de inculpat, prin apărătorul său, de luare a măsurii preventive a arestului la domiciliu sau a controlului judiciar.

Cu drept de contestaţie în 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în cameră de consiliu, azi, 13 ianuarie 2024, ora 15.00.

ACTUALIZARE

Ce spune IPJ Maramureș

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Maramureș, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Maramureș, au documentat activitatea infracțională a două persoane, membri ai aceleiași familii, cercetate pentru efectuarea fără drept de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efect psihoactiv.

La data de 12 ianuarie 2024, procurorii D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Maramureș au dispus reținerea acestora.

Cele două persoane au fost prinse în flagrant delict, în aceeași zi, în timp ce dețineau în autoturism peste 3 kilograme substanță cu efect psihoactiv (2MMC), susceptibilă a fi destinată comercializării către consumatorii din județul Maramureș. În autoturism, a mai fost identificată și o cutie de carton, care conținea aproximativ 1.000 de pliculețe de tip zip-lock, fără conținut.

Din actele de urmărire penală a rezultat faptul că persoanele bănuite ar fi comercializat, în mod repetat, substanțe psihoactive, inclusiv către consumatori minori, solicitând 100 de lei pentru un gram.

Au fost puse în aplicare trei mandate de percheziție domiciliară în județele Cluj și Maramureș, fiind ridicate o cutie cu 1.000 de pliculețe de mici dimensiuni cu închidere tip zip-lock, un cântar de precizie cu urme de substanță, mai multe plicuri având diverse dimensiuni, toate prezentând urme de substanță, 6.100 de lei, 310 euro, precum și alte mijloace de probă.

Ieri, 13 ianuarie a.c., judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Maramureș a dispus arestarea preventivă, pentru 30 de zile, a celor două persoane.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul I.G.P.R.

Activitățile au beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj Napoca, ai Poliției Municipiului Baia Mare, luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Maramureș și polițiștilor de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.


Preluare: vasiledale.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și