Actorul a primit cadouri şi felicitări din partea Arhiepiscopului Tomisului şi a primarului Decebal Făgădău. Piersic s-a declarat fost foarte emoţionat şi le-a spus celor prezenţi în sală că reprezintă familia sa de suflet.

Florin Piersic şi Medeea Marinescu au prezentat, vineri seară, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Constanţa, spectacolul "Străini în noapte", în regia lui Radu Beligan, piesa jucându-se cu casa închisă.

Surpriză de ziua de naştere a lui Florin Piersic
Pentru că pe data de 27 ianuarie Florin Piersic împlineşte 82 de ani, conducerea Casei de Cultură şi autorităţile locale i-au făcut o surpriză actorului. Imediat după finalul piesei, spectatorii i-au cântat "La mulţi ani", iar apoi pe scenă au urcat Arhiepiscopul Tomisului şi primarul Decebal Făgădău.

IPS Teodosie i-a oferit lui Florin Piersic o icoană, o biblie şi o carte de rugăciuni, iar edilul a oferit celor doi actori o plachetă.

"Sunteţi un om sensibil şi un om credincios, aşa cum v-am urmărit, şi în simţirile dumneavoastră Dumnezeu trăieşte. De aceea, vreau să trăiţi nu numai pentru veacul de acum, ci şi pentru veacul viitor fără de sfârşit. La mulţi ani !", i-a transmis Arhiepiscopul Tomisului.

Florin Piersic la 82 de ani
Medeea Marinescu, partenera lui Florin Piersic din acest spectacol, a spus că, de şapte ani de când joacă alături de el în "Străini în noapte", se gândeşte ce să-i transmită de ziua lui.

"Carieră, Slavă Domnului, are. Recunoaştere, Slavă Domnului, are. Iubire din partea celor care sunt în preajma lui, Slavă Domnului, are. Familie, Slavă Domnului, are. Bani, Slavă Domnului, nu are, nu e genul lui. Singurul lucru pe care îl pot spune este să îi urez sănătate, sănătate, sănătate şi cât mai multe spectacole. Cu mine", a spus Medeea Marinescu.

Florin Piersic a dezvăluit, însă, ce scrisoare a primit de la partenera sa de scenă vineri seara.

"În cabină am primit un cadou de la Medeea, partenera mea din această seară. Am deschis scrisoarea, am citit-o. Erai emoţionată când ai scris-o pentru că nu prea ştii să scrii bine. Glumesc, scrii extraordinar, dar atunci când ai scris asta ai scris această vedere cred că ai fost mişcată pentru că ştiu că pe noi doi ne leagă foarte multe lucruri. (...) Îmi scrie aşa: «Dragă Florin, am învăţat stând alături de tine ce înseamnă să cultivi şi să păstrezi o prietenie că ea e mai importantă uneori decât orice câştig material şi că doar prieteniile adevărate câştigă bătălia cu timpul. Sper ca şi eu să câştig această bătălie şi să pot să fiu alături de tine ani mulţi de-acum înainte»", a spus Piersic.

Actorul a recunoscut că a fost foarte emoţionat, spunând că toţi cei prezenţi în sală fac parte din familia lui de suflet.

"Vă asigur că această seară, în sufletul meu, în mintea mea, nu va muri niciodată. Abia aştept să mai vină zile în care să vă apropiaţi de mine şi să îmi spuneţi, bă, Florine, noi am fost în sală în seara în care ai fost vai de capul tău, emoţionat. Ce să vă spun că la un moment stând pe fotoliile astea, ştiu că nu vă supăraţi, mi s-au lipit pantalonii de fund la gândul că se termină piesa şi că trebuie să vă spun câteva vorbe. Jur am fost foarte emoţionat şi vă rog să credeţi că toţi care sunt în seara asta aici faceţi parte din familia mea de suflet", a afirmat Florin Piersic, oprindu-se înainte de a izbucni în lacrimi.

Citește și

loading...