* În data de 18 martie a.c., în jurul orei 17.00, lucrători din cadrul Sectorul P.F. Brodina şi ai STPF Suceava, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au observat două persoane care se deplasau de la frontiera de stat către interiorul ţării, pe direcţia localităţii Straja, transportând colete voluminoase.

Imediat s-a trecut la urmărirea şi somarea prin voce a persoanelor în cauză, însă acestea nu s-au supus încercând să fugă, fapt pentru care poliţiştii de frontieră au tras, conform prevederilor legale în vigoare, două focuri de avertisment în plan vertical.

În urma acţiunii au fost reţinut un bărbat, cetăţean român, C. Petru, în vârstă de 27 de ani, domiciliat pe raza jud. Suceava, care s-a constatat că este implicat în activitatea de contrabandă.

La faţa locului, poliţiştii de frontieră au descoperit două colete, învelite în folie de culoare neagră, care în urma inventarierii s-a constatat că acestea conţin 2.980 pachete ţigări, de provenienţă ucraineană, în valoare de 29.800 lei.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă în formă agravantă şi trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar în continuare se fac verificări în vederea identificării tuturor persoanelor implicate şi a documentării întregii activităţi infracţionale.

* Tot, în data de 18 martie, a.c., o patrulă a poliţiei de frontieră din cadrul SPF Valea Vişeului, jud. Maramureş, aflată în exercitarea atribuţiilor de serviciu a descoperit într-o zonă împădurită mai multe colete cu ţigări.

Poliţiştii de frontieră au transportat ţigările la sediul sectorului unde în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 4.320 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, în valoare de 39.000 lei.

Ţigările au fost confiscate, iar în continuare se fac verificări în vederea identificării tuturor persoanelor implicate.

FOTO: Arhivă.

Citește și

loading...