Daniel Prodan, fostul mare internaţional român, a încetat din viaţă la doar 44 de ani după ce a suferit un infarct în cursul zilei de miercuri. Informaţia a fost oferită de jurnalistul Dorin Chioţea.

"Tragedia s-a petrecut în casa din Voluntari a fostului mare fundaş tricolor. Colapsul s-a petrecut sub ochii soţiei sale, Licinia, care la 19.57 a anunţat Salvarea. Directorul SABIF, Alis Grasu, mi-a confirmat că "În 14 minute a ajuns la dânsul primul echipaj. Foarte rapid a venit şi al doilea. Ambele maşini au dotari de ultimă generaţie şi medici urgentişti experimentaţi, au încercat să-l resusciteze timp de trei ore. S-a încercat tot ce este posibil, din păcate inima sa a cedat", a scris Dorin Chioţea.

Născut la 23 martie 1972 în Satu Mare, Daniel Prodan a fost unul dintre cei mai mari fundaşi pe care i-a dat fotbalul românesc. Şi-a început cariera de fotbalist în oraşul natal, Satu Mare, şi a ajuns la Steaua în 1993, rămânând în Ghencea timp de trei ani, înainte să fie cumpărat de Atletico Madrid.

În 1998, Daniel Prodan se transfera în Scoţia, la Rangers, într-o tranzacţie de 2,2 milioane de lire sterline, însă nu a prins niciun meci oficial aici, dui cauza unei grave accidentări suferită la genunchi, la scurt timp după transfer.

Marele succes l-a cunoscut în tricoul naţionalei României. Membru important al Generaţiei de Aur, Daniel Prodan a strâns 54 de meciuri sub tricolor şi a participat alături de naţională la Campionatul Mondial din 1994şi la EURO 1996.

Daniel Prodan s-a operat la genunchi cu şase săptămîni înaintea Coupe de Monde 1998 din Franţa. Fostul stoper al Generaţiei de aur a sperat pînă în ultima clipă că va prinde lotul, dar crede că a fost victima doctorului Doru Filipescu.

Cu Steaua a câştigat cinci titluri de campion al României, două Cupe ale României şi două Supercupe ale României, iar în România a mai jucat la FC Naţional, echipă de la care s-a retras în sezonul 2002-2003, când avea doar 31 de ani, din cauza problemelor cu accidentările.

Citește și