În prima repriză jocul a fost echilibrat, cu mai multe ocazii la ambele porţi aparate de Darius Mihuţ, respectiv Bogdan Petruţ.

Primii care au înscris de două ori au fost cei de la Sport Team, în minutele 23 şi 25, prin Bogdan Bîrle şi Alin Gavrilă, oaspeţii reuşind să reducă din handicap prin Bartolomeu Vakom, în minutul 28, prima repriză terminându-se 2-1.

După doar 4 minute de la reluarea jocului, oaspeţii benificiază de o lovitură de pedeapsa şi Bogdan Marchiş înscrie pentru 2-2.

La acest scor, jucătorii de la Sport Team, sunt “treziţi” de pe margine de antrenorul Ioan Marchiş şi, astfel, jocul se desfăşoară mai mult în terenul oaspeţilor, aceştia reuşind să înscrie cinci goluri consecutive prin Bogdan Bîrle, Bogdan Trif-2, Daniel Luputi şi Cristian Bărbos, scor final 7-2.

Astfel, jucătorii de la Sport Team şi-au luat revanşa după meciul anterior câştigat de Haiducii cu 6-3. Arbitrajul a fost asigurat de Alexandru Bella, Cătălin Erdei şi Răul Cormos.

Sport Team: Darius Mihuţ, Edi Costin, Daniel Gheighiş, Dorin Avram, Sorin Bozântan, Florin Frenţ, Ionuţ Avram, Virgil Raţiu, Daniel Lupuţi, Călin Bud, Rareş Pop-Popescu, Cristian Bărbos, Bogdan Bîrle, Alin Gavrilă şi Bogdan Trif. Antrenor Ioan Marchiş.

Haiducii: Bogdan Petruţ, Călin Borza, Viorel Coste, Radu Mateşan, Doru Rus, Bogdan Marchiş, Dorel Neagota, Cătălin Marcu, Mihai Miclaus, Marius Eftimie, IonitaTedy, Bartolomeu Vakom, Liviu Indreică, Dan Badiceanu şi Cosmin Chiora.Antrenor Marius Eftimie.

Următorul meci pentru Sport Team va fi săptămâna viitoare, cu AS Nistru.

Tatuaje Sighet

Citește și

loading...