Doi pietoni care se aflau în staţie au fost loviţi din plin de o maşină al cărei şofer se pare că a pierdut controlul volanului.

La faţa locului intervine Detasamentul Baia Mare cu două echipaje SMURD şi echipaje de poliţie.

Ambele victime sunt în stare critică, una dintre victime se pare că are piciorul amputat.

Cele două victime, o femeie de 21 ani (amputaţie membru inferior stîng) şi un bărbat de 24 ani (fractura deschisa membru inferior drept), ambele conştiente, au fost preluate si transportate de UPU.

Șoferul în vârstă de 21 ani, din Buciumi (Maramureș) a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ. Acesta a mai fost implicat într-un alt accident rutier produs pe DN1C în Buciumi. Atunci trei autoturisme au fost avariate.

ACTUALIZARE IPJ Maramureș

În această seară, în jurul orei 20.09, polițiștii Biroului Rutier Baia Mare au fost sesizați prin apel 112 cu privire la producerea unui eveniment rutier pe bulevardul Decebal din municipiu.

Din primele cercetări, polițiștii au constatat că, un tânăr de 20 ani din Buciumi, aflat la volanul unui autoturism pe Bulevardul Decebal dinspre strada Victoriei, a surprins și accidentat doi tineri în vârstă de 23 și 20 ani, aflați în stația de autobuz.

Victimele au fost transportate la spital de către două echipaje SMURD în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatului etilotest, rezultatul fiind zero. Acesta a fost condus la spital, unde i-a fost recoltată o mostră biologică de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.


Preluare: vasiledale.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și