Din primele informații oferite de către ISU Maramureș, un autoturism s-a izbit de un stâlp de electricitate.

În urma impactului, a rezultat o victimă încarcerată. Intervenția este cu atât mai complicată cu cât victima este în stare de inconștiență, iar un cablu de electricitate rupt de pe stâlp și a căzut pe autoturism.

ACTUALIZARE

Persoana a fost extrasă din autoturism, dar din nefericire este decedată

*********************

Băiatul cu greu mai putea fi recunoscut după impact, iar martorii şi-au manifestat groaza atunci când au văzut starea în care era tânărul şofer.

Șoferul aflat la volanul unui autoturism BMW circula cu o viteză foarte mare, iar la un moment dat tânărul a pierdut controlul volanului. În impactul deosebit de puternic, băiatul a murit pe loc, iar intervenţia salvatorilor a fost îngreunată de cablurile de curent active, care au fost rupte de pe stâlpul spulberat de autoturism şi care atingeau maşina. Pompierii au reuşit până la urmă să intervină pentru extragerea victimei, însă din primele informaţii se pare că şoferul a fost decapitat, deci manevrele de resuscitare au fost inutile.

Accidentul ar fi avut loc din cauza vitezei excesive. Maşina a derapat, a lovit o mașină parcată în afara părții carosabile și de acolo a intrat în stâlp, pe care l-a rupt. Tânărul de la volan avea doar 22 de ani. Potrivit unor surse, băiatul aştepta de doi ani să-şi ia permisul auto, însă pica la examen de fiecare data. Pe 24 februarie 2021, visul i s-a împlinit, doar ca să-şi piardă viaţa într-un accident cutremurător, trei săptămâni mai târziu.

Ce spune IPJ Maramureș

Azi, 17 martie, în jurul orei 20.15, polițiștii din Ocna Șugatag au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier produs pe D.N. 18 în localitatea Berbești.

La fața locului polițiștii au identificat un autoturism, care prezenta avarii în urma impactului cu un autovehicul parcat în afara părții carosabile și cu un stâlp de beton, pe care l-a rupt.

La volanul autoturismului a fost identificat conducătorul auto ca fiind un tânăr de 22 de ani din localitate.

În urma impactului acesta a decedat la fața locului.

În cauză polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă.


Preluare: ActualMM.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și