Conducătorul unui ansamblu de vehicule, de 68 de ani, din Iclod, care se deplasa din direcția Cluj-Napoca spre Gherla, ar fi pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu un alt ansamblu de vehicule, condus din direcția Gherla spre Cluj-Napoca, de un bărbat de 49 de ani, din județul Covasna.

Conducătorul auto de 68 de ani a fost transportat în vederea acordării îngrijirilor medicale, în acest moment conducătorului auto din județul Covasna, fiindu-i acordate îngrijiri la fața locului.

În acest moment traficul este blocat pe ambele sensuri.

ISU Cluj: Două autospeciale cu modul de descarcerare, o autospecială pentru intervenție rapidă, un echipaj SMURD și unul SAJ au intervenit pentru a gestiona o situație de urgență rezultată în urma unui accident rutier, în care au fost implicate două autocamioane.

Pompierii au fost alertați în jurul orei 14.30, iar, în momentul sosirii la fața locului, au găsit unul dintre șoferi încarcerat în cabină, iar cel pe cel de-al doilea în imposibilitatea de a ieși singur din autovehicul.

S-a acționat imediat pentru descarcerarea bărbatului, de cca 40 de ani, și pentru extragerea acestuia, cât și a celui de-al doilea șofer, cu echipamentele speciale, astfel încât să nu le fie agravate leziunile suferite.

Ambii bărbați prezentau multiple traumatisme, însă erau în stare de conștiență și cooperanți.

Aceștia au fost preluați de către echipajele medicale și au fost transportați la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate.


Preluare: stiridecluj.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și