Marți, 29 august a.c., la ora 14.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de intrare în ţară, un cetățean olandez, în vârstă de 73 de ani. Bărbatul conducea un ansamblu rutier format din cap tractor înmatriculat în Olanda și remorca, având aplicate plăcuțe de înmatriculare de România, în care transporta articole second-hand (textile și mobilier) de la o societate comercială din Olanda pentru o firmă din judeţul Suceava.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestui transport de articole, a fost solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Satu Mare care au stabilit că bunurile transportate - în total 12.100 kilograme - nu pot intra pe teritoriul României întrucât nu sunt îndeplinite condițiile legale (transportul nu este însoțit de certificatul de curățare).

Drept urmare, autoritățile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a bunurilor transportate, acestea fiind înapoiate pe teritoriul maghiar.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și